15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sânzienele sau Drăgaica: Tradiţii, superstiţii şi semnificaţie
Sânzienele sau Drăgaica: Tradiţii, superstiţii şi semnificaţie

În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută drept ziua de Sânziene sau Drăgaica. Tot pe 24 iunie, credincioşii creştin ortodocşi sărbătoresc naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Sânzienele îşi au originea într-un stravechi cult al soarelui, iar în unele zone, sărbătoarea se mai numeşte şi „Cap de vară“. În imaginaţia populară, Sânzienele sunt nişte fete frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, cel mai adesea, dansând.
Potrivit etnologului Marcel Lutic „ele sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor şi buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu întâmplător, după sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele dau îndărăt, adică nu mai cresc deloc“.
În preajma Sânzienelor, fetele tinere care îşi căutau sortitul aveau obiceiul să arunce o cunună de sânziene pe acoperişul casei. Dacă aceasta rămânea pe acoperiş, fata urma să se mărite chiar în acel an, iar dacă ajungea pe jos, fata o mai arunca până rămânea prinsă, pentru a şti câţi ani mai are de aşteptat.
O altă tradiţie presupune ca cununa să fie aruncată pe colţul casei. Fata venea să o ia a doua zi dis-de-dimineaţă. Ea ducea cununa în ocolul vitelor şi, cu ochii închişi, o dădea de mâncare unei vite. După cum arăta această vită avea să arate şi viitorul soţ.
În noaptea de 23 iunie, fetele obişnuiesc să pună sub pernă flori de sânziene, în speranţa că astfel îşi vor visa ursitul. Femeile căsătorite îşi înfăşurau mijlocul cu flori de sânziene, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. Atât fetele, cât şi femeile îşi puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii lor.
Din spicele de grâu, sânziene şi alte plante, fetele îşi făceau cununi cu care se împodobeau şi jucau dansul Drăgaicei. Acest dans era pentru belşug, precum şi pentru protecţia gospodăriilor şi ogoarelor. În tradiţia populară, se credea că, odată cu drăgaicele, juca şi soarele la amiază, astfel că el stătea mai mult pe cer decât de obicei. În ziua de Sânziene nimeni nu are voie să lucreze.
În multe zone din ţară, în ziua de Sânziene se fac pomeni pentru morţi, de moşii de Sânziene. (sursa digi24.ro)


Articole înrudite