24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Este voba de demararea negocierilor noului Contract Colectiv de muncă de la nivelul unităţii, care a demarat joia trecură şi care ar trebui să se finalizeze la sfârşitul acestui an. Potrivit liderului de sindicat Pavel Stelian, situaţia economico-financiară a unităţii a fost una bună anul acesta, datorită comenzilor contractate, şi există o acoperire de circa 80% pentru anul viitor în ceea ce priveşte necesarul de comenzi.
„În condiţiile în care anul 2012 a fost un an bun din punct de vedere financiar şi ultimul profit net înregistrat a fost de 9 milioane de euro, am transmis în cadrul primei şedinţe de negociere a noului Contract Colectiv de Muncă, care a avut loc joia trecută, că aşteptăm ca rezultatele financiare să se reflecte şi în salariile navaliştilor gălăţeni”, ne-a declarat liderul de sindicat Pavel Stelian.
Angajări şi ajutor pentru trecerea iernii
Liderul de sindicat nu a dorit să dezvăluie care vor fi cerinţele sindicatului în ceea ce priveşte acordarea unei majorări salariale sau a altor drepturi către cei aproximativ 2.000 de navalişti.
„Anul acesta au fost angajaţi în jur de 900 de oameni, cei mai mulţi pe perioadă determinată şi provenind dintre navaliştii care au fost disponibilizaţi în anii precedenţi, când situaţia nu era una foarte bună. La negocierea anterioară a CCM-ului am obţinut ca în cursul lunilor ianuarie şi respectiv februarie fiecare angajat să primească o sumă de 70 de RON, reprezentând un ajutor pentru acoperirea cheltuielilor cu căldura, şi de asemenea salariile au crescut în două etape, creşterea totală fiind de 5%”, ne-a declarat Pavel Stelian. Potrivit aceleiaşi surse, la Şantierul Naval Damen lucrează circa 2.000 de salariaţi iar valoarea medie a salariului brut este de 2.400 de lei.


Articole înrudite