Sunt prea puţini bani pentru spitale, pentru medicii de familie dar sunt la fel de puţini bani şi pentru cei care au nevoie de proteze ori, şi mai grav, medicaţie specială pentru hepatita C şi hepatita B. În judeţul Galaţi, pe lista de aşteptare a Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate sunt aproape 2.000 de oameni, sute aşteptând chiar din 2009, fie pentru a face rost de diverse dispozitive de protezare fie pentru a intra în programul care le asigură gratuit tratamentul necesar hepatitei C sau B. Din păcate, la nivel local nu se poate face mai mult decât rezolvarea acestor cereri în funcţie de prioritatea suferinţei şi în funcţie de data la care s-au depus cererile.
„În ceea ce priveşte dispozitivele de protezare, lista e din 2009. Atunci am avut înscrise 259 de dosare, în 2010 s-au mai înscris alte 304 dosare iar în 2011, până acum, mai avem înscrise încă 131 dosare. În total avem 793 de persoane pe lista de aşteptare pentru dispozitivele de protezare, cele mai multe necesitând dispozitive auditive. Aceste cereri se rezolvă în funcţie de banii pe care îi primim, dar avem şi priorităţi. Copiii, oamenii încadraţi în câmpul muncii şi cei care au nevoie de stomii reprezintă priorităţi”, a declarat Olimpia Buzia, director Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi.
Alţi 405 gălăţeni sunt şi ei în aşteptare, pe listele deschise pentru intrarea în programele naţionale ce asigură medicaţie pentru tratarea hepatitei C şi B.
„Lista aceasta e deschisă din februarie 2009 şi avem pe ea 294 de solicitări pentru hepatita C şi alte 111 pentru hepatita B. Aici noi putem întocmi dosarele dar, la fel, în funcţie de finaţare. Toate cazurile se monitorizează la nivelul întregii ţări şi, în general, cum tratamentul ţine 9 luni, trebuie să termine o persoană tratamentul pentru a intra alta. E o situaţie nefericită, dar aici e iar vorba de bani”, a mai precizat Olimpia Buzia.