15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Redeschiderea Muzeului de Istorie Galaţi aduce reguli stricte pentru vizitatori
Redeschiderea Muzeului de Istorie Galaţi aduce reguli stricte pentru vizitatori

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea“ din Galaţi se redeschide pentru public miercuri, 27 mai 2020, care trebuie să respecte o serie de reguli obligatorii pentru accesul în muzeu, în contextul pandemiei generate de COVID-19.

„Începând cu data de 27 mai 2020, Muzeul de Istorie «Paul Păltănea» Galaţi îşi va relua activitatea cu publicul vizitator, ca urmare a implementării măsurilor de protecţie anti SARS-CoV-2 şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare, astfel:
- Accesul publicului în muzeu va fi permis numai în condiţiile purtării de mască (medicală/nonmedicală), pe toata durata vizitei în incinta muzeului. Pentru a asigura un nivel adecvat de protecţie, masca se poziţionează astfel încât să acopere integral nasul, gura şi bărbia;
- Accesul în incinta spaţiilor expoziţionale se face cu respectarea de către participanţi a unei distanţe de cel puţin 2 metri. Păstraţi distanţa de siguranţă de cel puţin 2 metri faţă de ceilalţi vizitatori;
- La intrarea în muzeu, este obligatorie efectuarea triajului observaţional şi termometrizarea non-contact a tuturor vizitatorilor de către personalul instituţiei special desemnat în acest sens, nefiind permis accesul persoanelor care prezintă o temperatură corporală ce depăşeşte 37, 3°C şi/sau simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree) în spaţiile expoziţionale ale muzeului. Persoanelor care vor refuza verificarea temperaturii li se va interzice, de asemenea, accesul în muzeu;
- Igienizarea mâinilor cu soluţie dezifectantă/gel antibacterian, puse la dispozitie de către muzeu;
- Igienizarea încălţămintei utilizând covorul dezinfectant amplasat la intrarea în muzeu;
- Accesul la ghişeul muzeului, pentru achitarea biletelor, se permite doar după îndeplinirea condiţiilor prezentate mai sus;
- Respectarea circuitului de vizitare unidirecţional stabilit în interiorul salilor de vizitare, precum şi la indicaţiile personalului de supraveghere şi ale serviciului de pază;
- Pe parcursul vizitării expoziţiilor muzeale este interzisă atingerea suprafeţelor şi a obiectelor expuse;
- Evitarea formării de grupuri. Luaţi în considerare faptul că numărul maxim permis de vizitatori (prezenţi simultan) într-o sală de expoziţie este de 3 persoane, pentru a se facilita menţinerea distanţei fizice. Se acceptă un număr de maximum 5 persoane care fac parte din aceeasi familie;
- Durata vizitei va fi limitată la maximum 45 de minute. Intrarea vizitatorilor în muzeu (cel mult trei persoane, sau cinci persoane, care fac parte din aceeaşi familie) se va desfăşura la intervale de 10 minute;
- Nu atingeţi publicaţiile sau alte materiale informative şi promoţionale puse în vânzare. La cerere, ele vă vor fi prezentate şi vândute de către personalul muzeului“, precizează conducerea muzeului, care mai menţionează că pe toată perioada Stării de Alertă, ghidajele vizitatorilor sunt suspendate.

Programul de vizitare al muzeului este de miercuri până duminică, inclusiv, în intervalul orar 10:00-18:00.


Articole înrudite