25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Războiul sindical de la Combinat continuă
Războiul sindical de la Combinat continuă
Obţinerea reprezentativităţii în instanţă de către sindicatul Siderurgistul, demers aflat pe rolul Judecătoriei Galaţi, reprezintă mărul discordiei şi un motiv de critici dure din patrea liderului Sindicatului Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor, Gheorghe Tiber. Acesta susţine că tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile în instanţă ar fi încă o dovadă în plus că sindicatul Siderurgistul ar fi ajutat în obţinerea reprezentarivităţii de unii reprezentanţi de frunte ai PSD Galaţi şi că judecătorul care trebuie să dea un verdict în acest dosar nu ar fi imparţial, motiv pentru care sindicaliştii îi vor face plângere la DNA Galaţi. „Ceea ce s-a întâmplat în ultima săptămână este, în opinia mea, încă un semnal că liderii sindicatului Siderurgistul sunt sprijiniţi să obţină reprezentativitate atât de către unii reprezentanţi de frunte ai PSD Galaţi, dar şi de către patronat, şi am dovezi care arată acest lucru. Deşi termenul procesului de obţinere a reprezentativităţii de către sindicatul Siderurgistul a fost fixat pe data de 20 de noiembrie, a fost depusă o cerere de preschimbare a termenului de judecată, iar judecătoarea a judecat pe data de 23 octombrie cererea, pe care a respins-o. Fără ca în dosar să fie depusă o altă solicitare de schimbare a termenului de judecată, potrivit datelor existente în dosar, aceeaşi judecătoare ia din nou pe data de 25 octombrie cererea în analiză şi decide ca termenul de judecată al dosarului să fie mutat de pe 20 noiembrie pe data de 2 noiembrie. Potrivit dovezilor şi probelor pe care le am, decizia ar fi fost luată în urma presiunii patronatului şi în urma influenţelor unor reprezentanţi ai PSD Galaţi”, susţine liderul sindicatului Solidaritatea Gheorghe Tiber. Acesta ne-a mai declarat că sindicatul a făcut plângere atât la DNA, cât şi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi la Ministerul Justiţiei împotriva judecătoarei, care ar fi acuzată de trafic de influenţă şi abuz în serviciu, sindicaliştii solicitând şi strămutarea procesului. „Se doreşte ca doar cei de la Siderurgistul să participe la negocierea Contractului Colectiv de Muncă, care ar trebui să demareze pe 15 noiembrie, şi se încearcă prin toate mijloacele ca să se realizeze acest lucru deoarece sunt un sindicat aservit conducerii”, ne-a declarat Gheorghe Tiber. Secretarul general al Sindicatului Siderurgistul, Vasile Crişan, nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere al sindicatului pe marginea acuzaţiilor aduse de Gheorghe Tiber.

Articole înrudite