29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Puteţi depune cereri pentru facilităţi la plata dărilor locale restante
Puteţi depune cereri pentru facilităţi la plata dărilor locale restante

Primăria municipiului Galaţi, primeşte, începând de joi, cererile pentru acordarea facilităţilor fiscale la plata taxelor şi impozitelor restante. În perioada 15 octombrie – 31 decembrie 2015, persoanele fizice care au datorii la bugetul local – taxe, impozite, amenzi contravenţionale – sunt scutite de plata majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale restante, dacă achită integral debitul principal, adică taxa, impozitul şi/sau amenda datorate. Este vorba despre obligaţiile fiscale aflate în evidenţa Primăriei municipiului Galaţi la data de 1 octombrie 2015. Scutirea NU se aplică acelor contribuabili ale căror obligaţii fiscale la bugetul local au fost stinse deja prin poprire sau sume încasate din valorificarea bunurilor puse sub sechestru. 

Pentru a beneficia de scutire, contribuabilii trebuie să depună o cerere la punctele de încasare a taxelor şi impozitelor ale Primăriei municipiului Galaţi şi să achite pe loc obligaţiile fiscale principale restante – taxe, impozite, amenzi. Dacă persoanele fizice au mai multe tipuri de obligaţii fiscale restante la bugetul local al municipiului Galaţi şi fac plata integrală numai pentru un anumit tip de contribuţie - impozit, taxă, amendă - scutirea de la plată se va aplica, în mod corespunzător, numai pentru majorările de întârziere aferente respectivei obligaţii fiscale.

În baza cererii depuse de contribuabil, se va verifica rolul nominal unic, care conţine toate datele de identificare ale  persoanei fizice, precum si creanţele bugetare ale acesteia la nivelul municipiului  Galaţi. În cazul in care contribuabilul are atribuite două sau mai multe numere de rol, pentru acordarea scutirii se încasează debitele de la fiecare rol în parte. La finalizarea procedurii de scutire, contribuabilul va primi „Decizia de anulare creanţe”, care este act administrativ. 

Cererile pentru scutirea de plată a majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale restante se pot depune la punctele de încasare a taxelor şi impozitelor locale ale Primăriei municipiului Galaţi, situate pe strada Domnească (Romarta), în Micro 18 şi Micro 39. Programul de lucru cu publicul la punctul de lucru de pe strada Domnească (Romarta) este luni, marţi, joi şi vineri, de la 8.30 la 16.30, şi miercuri de la 8.30 la 18.30. În punctele de încasare din Micro 18 şi Micro 39, programul de lucru cu publicul este de luni până joi, între orele 8.30 şi 15.30, şi vineri, între orele 8.30 şi 12.30.


Articole înrudite