23 FEBRUARIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
PROGRAM: Mihai Eminescu omagiat la Galaţi, la 175 de ani de la naştere
PROGRAM: Mihai Eminescu omagiat la Galaţi, la 175 de ani de la naştere

Pentru a marca 175 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu, Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi şi Consiliul Judeţean Galaţi, alături de Primăria Municipiului Galaţi, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” şi Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Sud-Est, îi aşteaptă pe gălăţenii mici şi mari la o serie de evenimente dedicate Zilei Culturii Naţionale şi Poetului Mihai Eminescu, cu expoziţii, recitaluri, lecturi publice şi momente omagiale.
Momentul tradiţional, de întâlnire şi de omagiere, de depunere de flori şi de recitaluri poetice, la Monumentul dedicat lui Eminescu, din parcul care-i poartă numele, este programat miercuri, 15 ianuarie, la ora 10.00, împreună cu oficialităţi ale Consiliului Judeţean Galaţi, Primăriei Municipiului Galaţi, Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sud-Est, cu participarea Fanfarei „Valurile Dunării” a Centrului Cultural „Dunărea de Jos”.
Programul evenimentului va începe la ora 9.45 cu un scurt moment susţinut de Fanfara „Valurile Dunării” a Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, urmat de un recital poetic susţinut de elevii clasei a III-a B ai Şcolii Gimnaziale nr. 28, coordonaţi de prof. înv. primar Jenica Tănase şi bibliotecar Violeta Tănasă.

La cele două filiale ale Bibliotecii se vor desfăşura, în perioada 15 – 16 ianuarie, mai multe activităţi cultural-literare cu elevi de diferite vârste.
Astfel, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” se va desfăşura un moment inedit oferit de elevii Liceului Teoretic „Marin Coman”, care, în cadrul Proiectului „Give me 5 for Eminescu”, vor oferi celor prezenţi versuri din opera „poetului nepereche” scrise pe „mânuţe colorate”.
La Filiala nr. 2 „Paul Păltănea”, sub titulatura 2025 – Anul Eminescu, se vor desfăşura mai multe activităţi culturale la care vor participa elevi şi profesori de la următoarele unităţi de învăţământ: Şcoala Gimnazială nr. 17, clasa I, profesor Stan Cosmina-Alina; Grădiniţa cu Program Prelungit. nr. 39, grupele mari, profesori Samoilă Gabriela, Comanici Mihaela, Floron Nicoleta, Vicol Daniela, Lupu Nicoleta; Liceul De Alimentaţie şi Turism „Dumitru Moţoc”, clasa a XII-a A, profesor Grigoraş Elena-Antoneta; Şcoala Gimnazială „Grigore Moisil”, clasa a VIII-a A, profesori Emandache Cătălina-Ionela, Munteanu Elena-Magdalena, bibliotecar şcolar Năstase Emilia-Elena; Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, clasele IA şi IB, after school, profesori Tănase Anica şi Savin Andreea, bibliotecar şcolar Călin Ionica; Şcoala Gimnazială „Grigore Moisil”, clasa a VIII-a A, profesor Cruceanu Aurica, bibliotecar şcolar Năstase Emilia-Elena.
În plus, în calitate de partener, marţi, 14 ianuarie 2025, la ora 11.00, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galaţi (CARP), Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” va organiza o expoziţie de documente care fac parte din colecţiile depozitului general, accesibil cititorilor doar la cerere, informează Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi.

Ziua Culturii Naţionale – Repere din Cultura Naţională Românească

De asemenea, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Galaţi, în parteneriat cu Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, invită gălăţenii miercuri, 15 ianuarie 2025, "să celebrăm împreună Ziua Culturii Naţionale, un moment important pentru promovarea valorilor şi tradiţiilor care definesc identitatea noastră naţională".
În cadrul acţiunii – Repere din Cultura Naţională Românească – profesorul Cristian Dragoş Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, muzeograf dr. Mariana Delia Pohrib şi profesorul Ion Cioroiu, de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” vor susţine expuneri despre personalităţile care au marcat evoluţia spirituală a naţiunii noastre.

"Vă aşteptăm cu drag să ne fiţi alături în această zi deosebită, pentru a împărtăşi împreună bucuria de a fi parte dintr-o cultură cu o istorie plină de semnificaţie şi valoare!", transmite muzeul de istorie gălăţean.
Evenimentul se va desfăşura miercuri, 15 ianuarie 2025, ora 12.30, la Muzeul „Casa Cuza Vodă” Galaţi, strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 80.

Articole similare: Tecuci: De Ziua Culturii Naţionale – Seară de film la muzeu


Articole înrudite