Junior Achievement (JA) România a lansat înscrierile pentru anul şcolar 2017-2018 la programele internaţionale de educaţie pentru viaţă şi carieră, prin Curriculum la Decizia Şcolii (CDŞ) sau Curriculum în Dezvoltare Locală (CDL), în toate instituţiile de învăţământ preuniversitar, pentru clasele 0-XII.
Elevii din România (6-19 ani) pot urma gratuit 17 programe internaţionale de tip “learning by doing” testate şi implementate în 39 de ţări din Europa şi 123 de ţări din toată lumea. Adaptate pentru fiecare nivel de studiu, cele 17 programe JA îi ajută pe elevii din clasele 0-XII să-şi dezvolte abilităţile de viaţă, folosind metodologia “learning by doing” ce cuprinde scenarii, jocuri de rol, dezbateri, studii de caz, lucru în echipă şi chiar proiecte de afaceri.
Profesorii şi elevii beneficiază gratuit, prin participarea la fiecare program JA implementat la clasă sub forma CDŞ/CDL, de: training şi consultanţă pentru implementarea activităţilor la clasă; programă şi set gratuit de materiale tipărite: ghidul profesorului, manualul elevului, materiale auxiliare (fişe, postere, suport online etc.); instrumente de evaluare: PRE-TEST şi POST-TEST; activităţi individuale şi în echipă; certificare pentru profesor şi elevi;participare la competiţii şi proiecte naţionale şi internaţionale.
Programele JA sunt implementate în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice în baza Protocolului nr. 10184/14.05.2003, în peste 1.400 de şcoli publice din întreaga ţară, putând fi implementate sub formele Curriculum la Decizia Şcolii (CDŞ)/Curriculum în Dezvoltare Locală (CDL).
Până pe 1 martie, profesorii din toată ţara pot opta pentru implementarea gratuită a programelor JA în anul şcolar 2017-2018.