17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Începând cu 12 iunie, Combinatul va funcţiona cu 2 furnale, odată cu repornirea începând cu această dată a furnalului 3, ne-au declarat surse de la nivelul unităţii. Reamintim că producţia de fontă a Combinatului a fost redusă la jumătate începând cu data de 18 aprilie, când a fost oprit din funcţiune furnalul 3, care are o capacitate de circa 3.500 de tone pe zi, similară cu cea a furnalului 4, care este în funcţiune. Furnalul 3 a fost tras pe dreapta în vederea efectuării unor lucrări de reparaţii capitale, care au început mai repede decât data când  fuseseră  planificate, şi anume luna iunie. Dacă furnalul 3 urmează să fie repus în funcţiune de la mijlocul lunii iunie, în ceea ce priveşte furnalul 5 acesta ar urma să fie dat în funcţiune la sfârşitul lunii septembrie, ne-au declarat aceleaşi surse. Furnalul 5 se află în focul lucrărilor de reabilitare şi modernizare, lucrări pentru care s-ar cheltui în jur de 80 de milioane de euro, cu 20 de milioane de euro mai mult decât se prevăzuse iniţial. Până la repornirea furnalului 3, pentru asigurarea materiei prime necesare laminoarelor se recurge şi la importul de sleburi din Polonia şi Ucraina.

Articole înrudite