17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Procesul inspectorului de la Protecţia Copilului acuzat de luare de mită, rejudecat pentru a doua oară
Procesul inspectorului de la Protecţia Copilului acuzat de luare de mită, rejudecat pentru a doua oară

Stan Gina Roxana, inspector de specialitate la Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţie a Drepturilor Copilului (DGASPC) Galaţi, a ajuns în boxa acuzaţilor pentru luare de mită şi trafic de influenţă, acuzată de anchetatori că, în perioada septembrie 2009 - mai 2010, a pretins diverse sume de bani şi foloase necuvenite de la asistenţi maternali aflaţi în supravegherea sa. În schimbul banilor, inspectorul de la DGASPC Galaţi trebuia să intervină la funcţionarii Comisiei de Protecţie a Copilului, în vederea efectuării unor acte din sfera lor de atribuţii, dar şi pentru reatestarea profesională a asistenţilor maternali ori menţinerea în funcţie a acestora. Nu în ultimul rând, era vizată schimbarea sau menţinerea plasamentului unor copii. Procurorii au stabilit că Stan Gina Roxana a cerut în total 4.400 de lei, din care a primit efectiv 2.400 de lei, dar a beneficiat şi de foloase necuvenite în sumă de 4.520 de lei. Stan Gina Roxana a fost condamnată la câte trei ani de închisoare pentru trei infracţiuni de luare de mită şi câte doi ani de închisoare pentru şapte infracţiuni de trafic de influenţă, judecătorii stabilind să petreacă nouă ani şi opt luni după gratii. Sentinţa a fost dată în cursul anului trecut de către magistraţii Tribunalului Galaţi. Inculpata a făcut recurs, iar Curtea de Apel Galaţi a desfiinţat la sfârşitul anului trecut sentinţa primei instanţe şi a hotărât ca procesul să fie rejudecat la Tribunalul Galaţi.

Condamnată pentru trei fapte de luare de mită şi şapte fapte de trafic de influenţă

”Practic, asistenţii maternali profesionişti aflaţi în supravegherea şi controlul inculpatei depindeau în totalitate de bunăvoinţa acesteia, refuzul de a da sumele sau serviciile pretinse de aceasta însemnând să-şi piardă serviciul şi mijloacele legale de subzistenţă”, şi-au motivat judecătorii Tribunalului Galaţi decizia de condamnare în prima instanţă. La Stan Gina Roxana nu puteai veni cu orice sumă de bani, chiar dacă asistenţii maternali aveau sau nu suma în cauză.
”După ce i-am înmânat plicul cu bani, s-a uitat în interior şi mi-a spus că sunt foarte puţini bani şi nu va face nimic cu aceştia”, a declarat Cătălina Lovin, asistent maternal, în faţa judecătorilor. Comportamentul inspectorului DGASPC Galaţi varia în funcţie de cum răspundeau asistenţii maternali la pretenţiile sale. ”Am fost sunată de către inculpată, care mi-a solicitat să mă pun girant pentru împrumutul pe care vroia să îl facă pentru mama ei. Am refuzat categoric, iar ulterior, la un control pe care l-a făcut acasă la mine, am fost uimită de faptul că pe unul dintre copii pe care îi aveam în plasament l-a pus să se dezbrace în stradă. Precizez că anterior nu a mai procedat în acest fel şi nu am înţeles de ce nu a făcut acest lucru în casă, dacă intenţiona să vadă dacă copilul era curat”, a declarat Sotir Ionica, asistent maternal.
Curtea de Apel Galaţi a decis rejudecarea cazului, iar pe 26 septembrie 2016 prima instanţă a condamnat-o, din nou, pe Stan Gina Roxana la o pedeapsă de 7 ani de închisoare, după ce a găsit-o vinovată de comiterea a trei infracţiuni de luare de mită şi şapte infracţiuni de trafic de influenţă. Judecătorii au dispus şi confiscarea a 5.750 de lei, banii reprezentând foloase necuvenite obţinute de inspectorul de la Protecţia Copilului Galaţi. Pe 22 decembrie, Curtea de Apel Galaţi a întors din nou decizia Tribunalului Galaţi şi a decis rejudecarea cazului pentru a doua oară pentru nerespectarea procedurii.


Articole înrudite