Primii studenţi care vor locui în căminele din campusul „Al.I. Cuza” din Galaţi au sosit, în noaptea de joi spre vineri, cu două curse speciale. Este vorba despre studenţi din Republica Moldova şi Ucraina, mulţi boboci, bursieri ai statului român, unii veniţi pentru prima oară într-o ţară străină. Pentru a le veni în ajutor, Liga Studenţilor din Basarabia şi Clubul Studenţilor, alături de Direcţia Cazare Cămine a Universităţii, au pus la îndemână posibilitatea de a ajunge la viitoarea lor casă cu transporturi speciale.
„Deja a devenit o tradiţie sosirea primilor boboci din cadrul Universităţii noastre, studenţi din Basarabia şi Ucraina. Sunt circa 100 de bursieri ai statului român. Pentru ei am pregătit o sosire mai specială. Îi vom caza provizoriu joi noaptea, când au sosit, iar de vineri dimineaţă, de când începe efectiv cazarea, să se deplaseze însoţiţi de studenţi din organizaţiile studenţeşti către Secretariatul universităţii, unde se vor face formalităţile şi vor fi înscrişi efectiv ca studenţi. Sosirea cu autocarele este organizată de Liga Studenţilor Basarabeni şi Clubul Studenţilor Basarabeni pentru a le veni în ajutor mai ales bobocilor dar şi altor studenţi, mai ales celor care vin de la distanţe mai mari şi din zona transfrontalieră. Noi le-am pus la dispoziţie o platformă online unde s-au înscris, ne-au anunţat venirea şi împreună cu aceste două organizaţii studenţeşti am putut realiza tot“, a precizat joi seară Bogdan Rodeanu de la Direcţia Cazare Cămine.
Veniţi de la sute de kilometri distanţă, după ore lungi de călătorie, studenţii, boboci sau nu, erau foarte bucuroşi că în sfârşit au ajuns. Aveau emoţii dar şi speranţe şi încercau fie să îşi liniştească părinţii rămaşi acasă, fie să se încurajeze singuri. Şi-au luat de acasă care o jucărie, care o pernă, dar mai ales mâncare, zacuscă, plăcinte sau carne în untură şi, evident, pârjoale.
„Eu sunt prima oară în Galaţi şi în România. Sunt din Hînceşti şi aici voi studia la Inginerie. Nu mi-am luat acum eu prea mute de acasă dar nu am plecat fără plăcintele cu brânză. Să am măcar de un prânz, că în rest văd eu cum mă descurc până merg la cantină. Sunt obosit, emoţionat, dar bine că am ajuns“, spunea Gheorghe Colţea, boboc venit din Republica Moldova.
În căminele campusului vor fi cazaţi 2.800 de studenţi şi masterazi.