Tribunalul Galaţi a prelungit interdicţia de a părăsi România în cazul lui Daniel Necula, agent de poliţie în cadrul Serviciului Poliţiei de Frontieră Galaţi, şi a altor şase persoane, toţi fiind judecaţi pentru contrabandă cu ţigări. Dosarul a fost disjuns dintr-un alt proces, în care protagoniştii Mihăiţă Tentiuc, Nicolae Răducanu şi Răzvan Ionuţ Răducanu au primit câte doi ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Mihăiţă Tentiuc a fost obligat la plata către ANAF a 755.000 de lei, în timp ce Nicolae Răducanu şi Răzvan Ionuţ Răducanu trebuie să achite 260.000 de lei către aceeaşi instituţie. Grupul infracţional amintit, constituit din şapte persoane, specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigări, a fost destructurat de procurorii DIICOT Galaţi. Activitatea infracţională a contrabandiştilor a fost sprijinită de către Daniel Necula şi Lică Iulian Ungureanu, agenţi de poliţie în cadrul Serviciului Poliţiei de Frontieră Galaţi. Procurorii DIICOT Galaţi au descoperit că membrii grupării au introdus şi comercializat, în mod ilegal, pe raza municipiilor Galaţi şi Brăila, cantităţi însemnate de ţigări, provenind din Republica Moldova.
Prins cu zeci de mii de pachete de ţigări în maşina personală
Pe 18.10.2012, contrabandiştii au fost depistaţi în flagrant delict în timp ce introduceau în ţară importante cantităţi de ţigări, ocazie cu care, în autoturismul lui Daniel Necula, au fost descoperite 22.000 de pachete de ţigări şi suma de 40.000 lei. Procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 16 percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Brăila şi Galaţi, la imobile aparţinând membrilor grupării, descoperind şi ridicând aproximativ 40.000 pachete de ţigarete mărcile „M.T”, „Plugarul” şi „Ashima”. Prejudiciul estimativ cauzat bugetului de stat, prin sustragerea de la plata taxelor vamale a fost evaluat iniţial la suma de 200.000 lei, dar judecătorii au apreciat că acesta este de cinci ori mai mare. Tribunalul a menţinut sechestrul asigurator pe un autoturism, marca BMW, aparţinînd lui Nicolae Răducanu, iar de la cei trei inculpaţi amintiţi au fost confiscate 6.700 de pachete de ţigări „Plugarul” şi „Ashima”, fiind obligaţi să plătească şi cheltuieli de judecată în sumă de 3.000 de lei.