Recent, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale şi Evidenţa Persoanelor au întreprins o serie de verificări la agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în zona Ţiglina I, strada Cloşca („La Popescu”). Au fost controlaţi 20 de operatori economici. Conform prevederilor Ordonanţei 99/2000, pentru că desfăşurau activităţi comerciale fără a fi autorizaţi în condiţiile legii, respectiv fără a deţine aviz cu orarul de funcţionare, eliberat de Autoritatea Publică Locală, în cazul a şapte agenţi economici, poliţiştii locali au decis suspendarea activităţii până la data autorizării, precum şi aplicarea unei sancţiuni în sumă de 400 lei, fiecare. De asemenea, au mai fost aplicate şi două avertismente scrise.
Reamintim că, de la începutul anului, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale şi Evidenţa Persoanelor, la un număr de peste 80 de societăţi comerciale, au luat măsura de suspendare a activităţii. De asemenea, pe linie de comerţ, oamenii legii au aplicat un număr de peste 1.100 sancţiuni contravenţionale în sumă de peste 150.000 lei.