Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi a descoperit, cu ocazia unor controale efectuate la 13 magazine de produse cosmetice, situate în Galaţi şi Tecuci, grave nereguli, printre care chiar şi produse expirate de 5 ani, care, însă, erau oferite la vânzare. Pentru astfel de nereguli, dar şi altele, comisarii de la Protecţia Consumatorului au aplicat amenzi de peste 43.000 de lei. Acţiunea de verificare a magazinelor ce vindeau produse cosmetice a fost desfăşurată în perioada 8-19 februarie şi a vizat modul în care se respectă prevederile legale la comercializarea produselor cosmetice în 13 magazine din municipiile Tecuci şi Galaţi. Potrivit unui comunicat transmis de CJPC Galaţi, au fost constatate o serie de abateri, cum ar fi: comercializarea de produse cosmetice - oje, vopsea de păr, fond de ten sau farduri de ochi - expirate chiar şi de 5 ani; lipsa informării consumatorilor privind producătorul, ingredientele, data valabilităţii sau data de valabilitate de la deschiderea produsului; lipsa traducerii în limba română a informaţiilor privind instrucţiunile de utilizare sau denumirea produsului; înscrierea tuturor informaţiilor de pe etichetă cu caractere foarte mici, indescifrabile cu ochiul liber.
Totodată, comisarii CJPC Galaţi au constatat ca un hypermarket comercializa pachete de gel de ras marca Gillette series-sensitive, ambalate câte două în ambalaj comun, cu inscripţia 50% reducere din al doilea produs, dar din analiza preţurilor per bucată precum şi a documentelor prezentate a reieşit că promoţia era mincinoasă. O altă problemă constatată a reprezentat-o neafişarea preţurilor la produsele comercializate în unele dintre magazinele controlate.
"Pentru neregulile constatate, comisarii de la Protecţia Consumatorilor Galaţi au aplicat 12 amenzi contravenţionale în valoare de 43.400 lei şi un avertisment. În plus, s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a unui număr de 378 produse cosmetice în valoare de 3.844 lei şi oprirea definitivă de la comercializare pentru 97 produse în valoare de 594 lei. Având în vedere perioada care urmează, de Mărţişor şi Ziua Femeii, conducerea CJPC Galaţi recomandă tuturor consumatorilor să fie vigilenţi la cumpararea produselor cosmetice. Astfel, clienţii magazinelor trebuie să se asigure că produsul pe care doresc să îl cumpere este în termen sau are simbolul PAO, cel reprezentând o cutiuţă cu capacul deschis pe care este înscris un anumit număr de luni, timp în care produsul este valabil de la desigilare. De asemenea, este recomandat să se citească toate informaţiile cu privire la recomandările de utilizare a produselor", a declarat comisarul şef adjunct Carmen Tudor.