24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Veniturile obţinute din folosirea la muncă a deţinuţilor s-au ridicat în anul 2012 la 310.249 de lei, ce reprezintă 74,68% din veniturile pe care şi le-a propus Penitenciarul Galaţi. De amintit este că numărul persoanelor private de libertate a crescut de la 940 în anul 2011 la 1.017 în aceeaşi perioadă a anului 2012. Condamnaţii care s-au comportat exemplar au avut parte, la cerere, de 391 vizite intime cu durata de 2 ore şi alte 28 cu durata de 48 de ore. De cealaltă parte, deţinuţii care au comis diverse abateri s-au ales cu 499 de sancţiuni disciplinare, 89 dintre acestea fiind cu avertisment, şase cu suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive, patru cu suspendarea dreptului de a presta o muncă, 211 cu suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu excepţia celor necesare pentru igiena individuală, 174 cu suspendarea dreptului de a primi vizite şi 15 cu izolare.

Articole înrudite