17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pensionarul care a fost la un pas să omoare un poliţist cu sabia va ajunge după gratii
Pensionarul care a fost la un pas să omoare un poliţist cu sabia va ajunge după gratii

Ionel Iacome (65 de ani), un pensionar din comuna Umbrăreşti, judeţul Galaţi, a fost condamnat la 7 ani şi 8 luni de închisoare pentru ultraj, după ce în luna aprilie 2015 a lovit un poliţist cu o sabie confecţionată artizanal şi i-a secţionat două degete, punându-i în pericol viaţa. Agentul Ion Istrate, din cadrul secţiei 3 Poliţie Rurală Lieşti, venise pe 21 aprilie 2015 la locuinţa lui Ionel Iacome însoţit de alţi trei poliţişti pentru a pune în executare un mandat de aducere într-un proces, în care bătrânul de 65 de ani era judecat pentru lovire şi alte violenţe. Era al treilea mandat de aducere emis de judecători pe numele lui Iacome, în condiţiile în care pensionarul refuzase până atunci să se prezinte în faţa instanţei. Oamenii legii au încercat să îl convingă pe Ionel Iacome să îi însoţească de bunăvoie la instanţa de judecată. Mai întâi, i-au cerut pensionarului să iasă la poartă, pentru a-i transmite motivul prezenţei lor acolo. Iacome le-a transmis cu aroganţă că ar fi trebuit să vină cu o seară înainte pentru discuta despre deplasarea lui în faţa completului de judecată. Mai mult decât atât, le-a spus că va ieşi din  casă doar în prezenţa jurnaliştilor. În aceste condiţii, poliţiştii i-au comunicat că vor fi nevoiţi să intre cu forţa în casă pentru a pune în executare mandatul de aducere, moment în care Ionel Iacome a decis să se baricadeze în locuinţă, zăvorând uşa.

A vrut să-l decapiteze

Oamenii legii au spart un geam pentru a putea deschide uşa, iar pensionarul s-a ascuns în spatele unui cuier. Agentul Ion Istrate a încercat să îl determine pe Ionel Iacome să părăsească locul unde se afla, moment în care a observat că acesta era înarmat cu o sabie de circa 50 de centimetri. Poliţistul şi-a anunţat un coleg, care a folosit un spray lacrimogen pentru a-l descuraja pe bătrânul recalcitrant să folosească sabia. Gestul a avut efectul contrariu, în sensul că Ionel Iacome s-a năpustit cu sabia asupra agentului Ion Istrate şi l-a lovit. „Fără nicio reţinere, inculpatul Ionel Iacome l-a atacat în mod direct şi violent pe Ion Istrate, agent de Poliţie aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, ridicând sabia şi încercând să-i aplice o lovitură puternică, ce viza zona capului”, a precizat procurorul de caz în rechizitoriu. Pentru a nu fi lovit în zona capului, agentul Ion Istrate s-a apărat din reflex cu mâna de lovitura de sabie  şi s-a ales astfel cu două degete secţionate. Pensionarul spadasin nu s-a mulţumit cu atât şi a intenţionat să îl mai lovească o dată cu sabia pe omul legii, dar acesta, deşi rănit grav, a avut prezenţă de spirit şi a răsturnat cuierul, blocându-l astfel pe agresor.

Va rămâne cu sechele

Agentul Ion Istrate a fost transportat imediat la spital, unde a primit îngrijiri medicale, dar medicii au concluzionat că acesta va rămâne cu sechele pentru tot restul vieţii la mâna unde i-au fost tăiate cele două degete. Pensionarul, cunoscut ca o persoană recalcitrantă şi predispusă spre violenţă, a dat-o din colţ în colţ când a fost vorba să povestească ce s-a întâmplat la audierea în faţa procurorului. Mai întâi, a declarat că l-a lovit pe poliţist în legitimă apărare, pentru ca apoi să spună că omul legii s-a autoaccidentat, lovindu-se de un dulap din locuinţă, pentru ca finalmente să relateze că nu a lovit deloc victima. Tribunalul Galaţi l-a condamnat pe 26 aprilie 2016 la 7 ani şi 8 luni de închisoare pentru ultraj. În plus, instanţa l-a obligat pe bătrânul spadasin să îi plătească poliţistului daune materiale de 2.180 de lei, dar şi daune morale de 35.000 de lei pentru suferinţele prin care a trecut, dar şi pentru că nu va mai putea să îşi folosească degetele rănite la întreaga capacitate.


Articole înrudite