Circa 50 de membri ai Alianţei Pensionarilor pentru Conciliere s-au adunat sâmbătă, în jurul orei 10, în faţa sediului Prefecturii Galaţi, pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de faptul că doleanţele lor nu au fost soluţionate şi că nu au ajuns la Bucureşti, aşa cum li se promisese de unii politicieni gălăţeni cu ocazia întâlnirii care au avut-o cu aceştia la sediul Prefecturii în urmă cu două săptămâni, când au organizat şi un protest în faţa sediului Prefecturii. Liderul organizaţiei de pensionari, Vasile Panţuş, le spusese atunci celor prezenţi că le va fi pus la dispoziţie un microbuz de către unii politicieni gălăţeni şi că vor fi primiţi de ministrul Muncii, căreia îi vor spune păsurile lor legate de legislaţia privitoare la pensii. „Oamenii s-au strâns sâmbătă spontan, deoarece au crezut că i-am minţit când le-am zis că vor fi primiţi de ministru şi ascultaţi. Am discutat cu domnul prefect, care ne-a spus că a trimis adresa noasră cu revendicările către Ministerul Muncii şi ne-a spus că a primit răspuns de la secretarul de stat din cadrul ministerului legat de faptul că luni se va stabili când ne vom putea întâlni cu ministrul Rovana Plumb, în funcţie de programul dânsei. Am constatat că în continuare cei mai mulţi parlamentari gălăţeni promit că ne ajută, dar nu fac nimic. O să strângem bani pentru a pleca cu microbuzul, deoarece nici acei parlamentari care ne-au promis că ne vor asigura transportul nu s-au ţinut de cuvânt. Noi dorim să se modifice legislaţia şi să se facă dreptate tuturor categoriilor de pensionari şi prin modificarea Legii 218 din 2008, pentru că noi credem că suntem furaţi lunar la pensie cu câteva milioane de lei vechi”, ne-a declarat Vasile Panţuş.