Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat luni seară că sărbătorile religioase sunt permise doar cu participanţi din localitatea respectivă. Decizia vizează direct pelerinajul de Sfânta Parascheva, organizat în perioada 08-15 octombrie la Iaşi, judeţ care a înregistrat în ultimele 14 zile o creştere a cazurilor noi de COVID-19. „Referitor la organizarea sărbătorilor religioase, sunt permise numai celor cu domiciliul în localitatea unde se desfăşoară, fără pelerini din alte localităţi. Riscul major nu este numai participarea, ci şi pe durata transportului sau înapoi acasă“, a declarat Raed Arafat.