Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Humă Mihai şi Mantu Spiru, la data faptelor preşedinte respectiv vicepreşedinte al consiliului de administraţie al S.C. ARCADA COMPANY S.A. Galaţi, pentru „săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene”. Odată cu aceştia au fost trimişi în judecată Bostan Mihai şi Pascu Cătălin – Mihai, pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Îm acelaşi timp, au fost trimişi în judecată Scutaru Viorel, Oglan Elena, Anghel Ancuţa – Cornelia, Berghia Paul – Marian, Vârlan Tudor, Sandu (fostă Chiper) Lucica, Marta Niculae – Alexandru, Enache Adrian, Decher Petru, Vovec Daniela şi Iacob Ştefana, funcţionari publici, membri ai comisiei de recepţie formată din reprezentanţi ai unor instituţii publice, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. A fost trimisă în judecată şi S.C. ARCADA COMPANY S.A, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că „În cursul anului 2011, în cadrul unui contract de lucrări vizând reconstrucţia infrastructurii rutiere distruse de inundaţiile din anul 2005 în judeţul Vrancea, finanţat de Comisia Europeană, S.C. Arcada Company S.A., prin reprezentanţii săi legali, inculpaţii Humă Mihai şi Mantu Spiru, a depus la autoritatea contractantă - Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, mai multe documente false (proces – verbal pentru verificarea calităţii lucrărilor, situaţia de lucrări la terminare etc.) în scopul de a dovedi îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare. Cu aceste documente se atesta, în mod nereal, executarea unei lucrări de plantare a 30.000 de puieţi de salcâm, ca lucrare de consolidare aferentă unui pod. În realizarea demersului, reprezentanţii S.C. Arcada Company S.A. au beneficiat şi de sprijinul inculpaţilor Bostan Mihai şi Pascu Cătălin – Mihai, care, în calitate de şef, respectiv diriginte de şantier, au falsificat, cu bună-ştiinţă, un proces – verbal de verificare a calităţii lucrărilor în care au consemnat că «lucrarea de plantare puieţi s-a executat conform proiectului, respectând caietul de sarcini şi normativele în vigoare». În realitate, lucrarea nu a fost executată. Cu toate acestea, la terminarea lucrărilor, comisia de recepţie din care făceau parte inculpaţii Scutaru Viorel, Oglan Elena, Iacob Ştefana, Anghel Ancuţa – Cornelia, Berghia Paul Marian, Vârlan Tudor, Sandu (fostă Chiper) Lucica, Marta Niculae – Alexandru, Enache Adrian, Decher Petru şi Vovec Daniela, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, a propus admiterea recepţiei, fără obiecţiuni şi fără a întocmi anexa lucrărilor neexecutate. Procedând în această manieră, membrii comisiei au creat un folos necuvenit în patrimoniul S.C. Arcada Company S.A. Galaţi, constând în contravaloarea lucrărilor de plantare şi întreţinere puieţi salcâm, în cuantum de 138.600 euro”.
Procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 138.600 de euro, virată de reprezentanţii S.C. Arcada Company S.A. în contul unei unităţi bancare la dispoziţia Direcţia Naţională Anticorupţie, suma consemnată reprezentând indisponibilizarea contravalorii prejudiciului. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galaţi cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.