24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Păpuşi în Buzunar”, o expoziţie-eveniment la Teatrul din Buzunar Galaţi
„Păpuşi în Buzunar”, o expoziţie-eveniment la Teatrul din Buzunar Galaţi

Teatrul din Buzunar Galaţi găzduieşte vineri, 10 februarie, de la ora 18.00, o altfel de premieră. Prima expoziţie vernisată în sala-studio a companiei independente de teatru se intitulează „Păpuşi în Buzunar” şi aduce laolaltă o serie de păpuşi miniaturale create cu migală de Cristinela Sandu.
Nu este vorba despre orice fel de păpuşi, ci de întruchiparea unor personaje din spectacolele montate de-a lungul timpului pe scena Teatrului din Buzunar, precum şi a unor colaboratori. Cristinela Sandu este cadru didactic la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin” Galaţi, dar în primul rând spectator fidel al Teatrului din Buzunar şi, în timpul liber, realizează păpuşi din materiale textile, lut, hârtie sau alte materiale.
„Am văzut aproape toate piesele jucate de ei şi în mare măsură am reuşit să surprind extrem de corect emoţia personajelor. Păpuşile par aşa, un fel de proiecţie a mea, sunt peste tot ca nişte copii neastâmpăraţi, dacă reuşesc să extrag ideea de bază mă apuc de lucrat. Lucrez la o păpuşă între 4 si 8 ore, depinde cât de complicat este personajul”, declară creatorea lor, care îşi cultivă această pasiune de mai bine de 10 ani şi care nu se află la prima expoziţie cu păpuşi.
„Doamna profesor Cristinela Sandu ne-a propus un eveniment inedit, care uneşte actori, regizori, spectatori, profesori, scriitori în jurul unor păpuşi minunate, create şi realizate de ea, ca replică a personajelor din spectacolele Teatrului din Buzunar. Păpuşile sunt atât de expresive, surprind minunat caracterul personajului, dar şi al prietenilor spectatori sau dramaturgi”, spune, la rândul său, managerul teatrului, regizoarea şi actriţa Isabela Oancea.
Din cadrul evenimentului nu vor lipsi momentele de muzică, semnate de Laura Doniga (Piano Art Institute) şi nici discuţiile dedicate expoziţiei cu invitaţi de seamă dintre colaboratorii Teatrului din Buzunar sau dintre colegii de breaslă ai creatoarei păpuşilor: scriitorul Andrei Velea, profesorul Doru Căstăian, dramaturgul Adrian Secară, eseistul Bogdan Silion, fotograful Cornel Gingăraşu.
Intrarea la eveniment este liberă, însă este nevoie de rezervarea locurilor, printr-un mesaj pe pagina de Facebook a Teatrului de Buzunar, potrivit unui comunicat al Teatrul din Buzunar Galaţi.


Articole înrudite