În seara zilei de vineri, 27 iulie 2018, are loc cel mai important eveniment astronomic al anului vizibil din România. Este vorba de cea mai lungă eclipsă totală de Lună din secolul 21. Durata acesteia va fi de 1 oră şi 43 de minute. Din România, eclipsa va fi vizibilă în întregime, maximul eclipsei producându-se la ora 23 şi 21 minute, ora de vară. Cu această ocazie, Observatorul astronomic al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi şi Astroclubul "Călin Popovici" va organiza o serie de activităţi dedicate evenimentului astronomic. Astfel, între orele 20:00 şi 21:30, în Sala Auditorium a muzeului gălăţean, va fi organizată o conferinţă ştiinţifică dedicată acestui eveniment astronomic. După conferinţă, participanţii la acest eveniment vor urca pe terasa de observaţii astronomice a muzeului, unde vor fi puse la dispoziţia publicului o serie de instrumente optice pentru observarea eclipsei totale de Lună. Preţul de intrare la eveniment este de 3 lei de persoană.