17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Obsedatul sexual care a ademenit peste 1.000 de fetiţe rămâne în arest
Obsedatul sexual care a ademenit peste 1.000 de fetiţe rămâne în arest

Gălăţeanul Mihai Caragea i-a lăsat mască pe procurorii DIICOT, după ce aceştia au descoperit în arhiva calculatorului ce îi aparţinea individului fotografiile a peste 1.000 de copile, cu vârste cuprinse între 4 şi 15 ani, pe care acesta le folosea pentru a-şi satisface obsesiile sexuale.
Mihai Caragea (37 ani), originar din Galaţi, lucra de câţiva ani la Şantierul Naval din Mangalia şi locuia într-un cămin al firmei. Gălăţeanul a ajuns în atenţia procurorilor DIICOT după ce au fost sesizaţi de părinţii unei fetiţe de nouă ani, din Ploieşti, pe care individul o şantaja pentru a se fotografia în ipostaze indecente. Ancheta oamenilor legii în acest caz a scos la iveală faptul că site-urile de socializare pot ajunge o adevărată capcană pentru minorii scăpaţi de sub supravegherea părinţilor. Procurorii DIICOT Ploieşti au stabilit că Mihai Caragea a racolat, şantajat şi hărţuit pe Internet peste 1.000 de fetiţe, scopul fiind acela de a-şi satisface obsesiile sexuale.  Individul este de profesie inginer şi lucrează la Şantierul Naval din Mangalia. El locuia într-un cămin de nefamilişti din apropierea şantierului, iar în camera pe care o ocupa îşi pusese la punct un adevărat „laborator” de pornografie infantilă, după cum rezultă din informaţiile primite de la procurorii DIICOT. „În cauză, există suspiciunea rezonabilă că inculpatul Caragea Mihai  a contactat prin intermediul unei reţele de socializare o minoră în vârstă de nouă ani  pe care a determinat-o să se fotografieze  în ipostaze sexuale explicite. Totodată, s-a reţinut că inculpatul a ameninţat victima cu publicarea materialelor atunci când aceasta a refuzat să mai dea curs solicitărilor sale”, susţin procurorii DIICOT.

Plângeri penale din 10 localităţi din ţară

Obsedatul sexual se recomanda de cele mai multe ori ca fiind un băiat de vârsta fetiţelor, pentru a le câştiga încrederea. „Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că inculpatul coresponda prin intermediul reţelei  de socializare  cu peste 1.000 de minore având vârste apropiate victimei sau chiar mai mici (de aproximativ 3-4 ani), o parte dintre ele fiind  fotografiate  în ipostaze sexuale explicite”, au stabilit procurorii DIICOT Ploieşti. După ce au fost demarate cercetările în acest caz la plângerea prealabilă a familie fetiţei de nouă ani, din Ploieşti, au început să curgă plângerile împotriva individului din cel puţin zece localităţi ale ţării. Nu a fost făcut public, cel puţin deocamdată, traseul fotografiilor cu conţinut explicit, însă există suspiciunea că acestea ar fi fost distribuite de individ şi către alte persoane.
Pe 1 aprilie 2016 Tribunalul Prahova a dispus arestarea preventivă a lui Mihai Caragea pentru 30 de zile, în vederea continuării cercetărilor pentru comiterea infracţiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice şi şantaj. Măsura a fost prelungită de instanţă în luna mai 2016, dar bărbatului nu i s-a părut că faptele sunt atât de grave, încât să justifice menţinerea lui în arest preventiv şi a atacat decizia la Curtea de Apel Ploieşti, cerând să fie judecat în libertate, însă judecătorii au stabilit ca acesta să rămână după gratii. Procurorii DIICOT Ploieşti continuă cercetările în acest caz pentru a identifica toate minorele contactate pe diverse reţele de socializare de obsedatul sexual.


Articole înrudite