17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În sala „Episcop Chesarie Păunescu” a avut loc ieri susţinerea lucrărilor de disertaţie ale absolvenţilor cursurilor de master, promoţia 2011, din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. La eveniment au fost prezenţi şi profesori îndrumători din cadrul acestei instituţii de învăţământ, în frunte cu chiriarhul Dunării de Jos. Programul a debutat cu participarea absolvenţilor şi a cadrelor didactice la Sfânta Liturghie, în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi. După săvârşirea sfintei slujbe, în sala „Episcop Chesarie Păunescu”, din cadrul Centrului Eparhial a avut loc susţinerea lucrărilor de disertaţie ale masteranzilor. Prin abordarea interdisciplinară vizând aplicarea în concretul misionar şi pastoral al timpului nostru, temele abordate în aceste lucrări au valorificat arhivele locale, au scos la lumină ştiri preţioase despre instituţii, personalităţi, mănăstiri, schituri şi biserici de la Dunărea de Jos, constituindu-se într-o valoroasă contribuţie ştiinţifică la tezaurul de cultură şi spiritualitate al zonei.


Articole înrudite