Este opinia preşedintelui FSS Mircea Scântei în privinţa consecinţei pe care ar putea o avea aprobarea propunerii guvernanţilor legată de modificarea prevederilor de încadrare a salariaţilor pe baza unui contract de muncă pe perioadă determinată. Potrivit liderului FSS Metarom, facilitatea dusă la extreme în privinţa contractelor de muncă pe perioadă determinată, una dintre modificările pe care intenţionează să le aducă guvernul Boc legislaţiei actuale, poate da naştere unei situaţii periculoase, şi anume ca toţi salariaţii din România să ajungă la mâna angajatorilor. Preşedintele FSS Metarom mai susţine că modificările pe care Guvernul Boc, respectiv Ministerul Muncii, vrea să le aducă unor legi cum ar fi Codul Muncii sunt net în defavoarea angajaţilor. O altă modificare legislativă care este criticată virulent de sindicalişti este cea privitoare la disponibilizările colective. Dacă modificarea va fi adoptată, salariaţii care nu vor face ce le spune patronul, ba mai mult, vor participa la acţiuni de protest cum ar fi greva generală, vor putea fi mai uşor disponibilizaţi iar în locul lor vor putea fi angajaţi alţii. „Reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi-au exprimat nemulţumirea faţă de proiectul Legii Codului Dialogului Social. Acest proiect de cod reuneşte mai multe legi, cum ar fi Codul Muncii, Legea sindicatelor, Legea contractelor colective de muncă, acte normative cărora guvernaţii vor să aducă modificări care sunt net în defavoarea lucrătorilor din România”, ne-a mai declarat liderul FSS Metarom. Discuţiile pe marginea modificărilor pe care guvernanţii vor să le aducă actelor normative de bază din legislaţia muncii care vor fi reunite în Legea Codului Dialogului Social s-au încins în cursul zilei de marţi, când reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi cei ai confederaţiilor patronale au fost indignaţi de declaraţiile făcute în conferinţa de presă susţinută de ministrul Muncii, Ion Botiş, şi de preşedntele Alianţei Confederaţiilor Patronale din România, Dan Matei Agathon, fapt pentru care s-au retras de la negocieri. Practic, unul din motivele de nemulţumire a fost legat de faptul că Dan Matei Agathon a declarat în conferinţa de presă că organizaţia patronală pe care o conduce susţine modificările aduse de Executiv, reprezentanţii sindicatelor şi ai patronatelor fiind nemulţumiţi şi de declaraţia ministrului Botiş privitoare la faptul că până pe data de 21 ianuarie toate propunerile de modificare ar urma să fie bătute în cuie.