Poliţiştii gălăţeni avertizează că în perioada sărbătorilor este evidentă tendinţa de scădere a atenţiei în ceea ce priveşte protecţia împotriva actelor şi faptelor antisociale. De aceea, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi derulează în cursul lunii decembrie, la fel ca în anii precedenţi, o campanie de prevenire a infracţiunilor specifice sezonului de iarnă. Campania „Recomandări din Tolba Moşului” va urmări informarea cetăţenilor în vederea reducerii riscului de a deveni victime ale furturilor personale, furturilor din locuinţe, tâlhăriilor sau infracţiunilor comise cu violenţă. „Unele dintre faptele care ajung în această perioadă destul de des în atenţia poliţiştilor sunt înşelăciunile comise prin intermediul apelurilor telefonice, prin metode gen «accidentul» sau «premiul». Pentru a nu deveni victima unor astfel de infracţiuni, poliţiştii gălăţeni vă recomandă: să verificaţi orice informaţie prin care vi se solicită telefonic să trimiteţi bani, prin terţi, unor rude despre care vi se spune că au fost implicate în accidente rutiere; să nu trimiteţi coduri de reîncărcare electronică, în niciun caz unor persoane străine, indiferent de calitatea pe care acestea susţin că o au; să nu daţi crezare veştilor prin care aţi fost anunţaţi că sunteţi «fericiţii» câştigători ai unor concursuri la care nu aţi participat; simpla utilizare a serviciilor unui furnizor (de telefonie, cablu tv etc.) nu presupune înscrierea automată la vreun concurs, fără consimţământul abonatului; să nu achitaţi niciodată în avans sume de bani pentru ridicarea unor premii; plata impozitelor sau a altor taxe se realizează ulterior. să nu oferiţi niciun fel de date cu caracter personal prin intermediul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de interlocutor; să fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească şi să afle detalii despre familie sau vecini. Nu le furnizaţi necunoscuţilor informaţii despre membrii familiei sau despre vecini”, a precizat cms. Ştefan Gohoreanu, de la IPJ Galaţi. În cazul în care sunteţi contactaţi telefonic de persoane care pretind că reprezintă diverse instituţii (avocaţi, procurori, funcţionari ai Primăriei etc.) şi care vă solicită anumite sume de bani sub pretextul că aţi câştigat un concurs sau că este nevoie să vă ajutaţi o rudă care a suferit un accident rutier, sunaţi imediat la 112.