17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
La nivelul administraţiei locale tecucene există înregistrate peste 800 de cereri ce au ca obiect obţinerea unei locuinţe. Aceste solicitări trenează de ani şi mulţi dintre solicitanţi şi-au pierdut orice speranţă că mai pot avea un acoperiş deasupra capului. În timp ce aceste persoane, majoritatea familiste, ar face orice pentru a obţine un spaţiu cu destinaţia de locuinţă, există tecuceni fericiţi, beneficiari de locuinţe acordate de administraţia publică locală tecuceană, care şi-au uitat îndatoririle financiare cu mulţi ani în urmă. Deşi pare incredibil, există zeci de familii, multe dintre acestea constituite din oameni de bază ai societăţii, care „au uitat” să îşi achite ratele la apartamente. Această situaţie este întâlnită la o serie de persoane care au obţinut apartamente în baza Ordonanţei 19/1994 privind stimularea investiţiilor pentru realizarea unor lucrări publice şi construcţii de locuinţe. Locuinţele au fost accordate tinerilor căsătoriţi cu vârsta până în 30 de ani sau invalizilor de grad I şi II, cu un avans  cuprins între 15% şi 18% şi o subvenţie de 30% din valoarea locuinţei, urmând ca valoarea totală a locuinţei să fie achitată în termen de 15 ani. Iniţial condiţiile păreau rezonabile pentru tinerii ce au obţinut astfel de apartamente, însă timpul a dovedit că ratele sunt împovărătoare, iar beneficiarii au încetat să îşi mai achite ratele, mulţi dintre aceştia având restanţe ce se ridică chiar şi la 58.000 lei, ceea ce denotă că restanţierii nu şi-au mai achitat ratele din 2004 până în prezent. Celor 54 de restanţieri la Loconfort le-au fost întocmite dosare şi vor fi chemaţi în faţa instanţei. În condiţiile în care nu îşi vor achita datoriile istorice, rău-platnicii vor fi evacuaţi din locuinţe.
Referitor la această problemă, primarul Eduard Finkelstain precizează: „Două dintre blocuri au fost date chiar de noi spre folosinţă, în 2004-2005, însă au datorii către Loconfort, nu către noi. Teoretic cei în cauză vor răspunde pentru faptul că nu şi-au achitat datoriile şi, probabil, dacă nu şi le vor achita în continuare, vor fi evacuaţi”.
Cert este că datoriile celor 54 de locatari de la „T-uri” variază între 9.500 lei şi 58.000 lei, ceea ce face ca datoria totală să fie de ordinul miliardelor de lei vechi.

Articole înrudite