Casa Judeţeană de Pensii Galaţi a recepţionat ieri un număr de 141 de bilete de tratament pentru seriile de plecare în intervalul 14-17 august, informează directorul executiv al instituţiei, Ana Denis Aramă. „Precizăm că aceste bilete au acelaşi regim cu cele din seriile precedente din luna iulie, şi anume de suplimentare a locurilor de tratament în complexele administrate de societatea comercială Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă SA. Solicitanţii pot depune cerere împreună cu actele necesare în vederea repartizării unui bilet de tratament până în ziua anterioară începerii seriei de tratament. Precizăm că pentru seriile anterioare de la sfârşitul lunii iulie 2010 au fost valorificate integral biletele alocate, total 148, din care 139 au fost alocate şi 9 solicitate suplimentar de instituţia noastră, în baza cererilor primite”, a precizat directorul instituţiei, Ana Denis Aramă. Locurile de tratament balnear sunt în staţiunile Lacu Sărat (hotel Perla - 105 locuri), Buziaş (hotel Silvana - 2 locuri), Amara (hotel Ialomiţa - 22 de locuri), Nicolina (hotel Nicolina - 2 locuri ), Sărata Monteoru (hotel Ceres - 10 locuri).