17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Comisarii Protecţiei Consumatorilor Galaţi au sancţionat recent cu 2.000 de lei Societatea de Gospodărire Urbană Galaţi, nota de plată fiind aplicată pentru o serie de deficienţe constatate în urma controlului efectuat în locaţia respectivă. Rezultatele controalelor efectuate la sfârşitul lunii iunie de către comisarii Protecţiei Consumatorilor la bazine, ştranduri şi piscine au fost prezentate de un reprezentant al instituţiei în cadrul unei şedinţe desfăşurate vineri la Prefectura Galaţi. După prezentarea raportului de către reprezentantul Protecţiei Consumatorilor Galaţi, prefectul Paul Florea a atras atenţia că locurile de agrement, cum sunt ştrandurile şi bazinele, ar trebui să se afle în atenţia specială a autorităţilor, în special a celor locale, ţinând cont de faptul că în anotimpul călduros acestea sunt luate cu asalt de către populaţie şi că trebuie asigurate condiţii corespunzătoare, care să nu pună în pericol sănătatea sau siguranţa gălăţenilor. Reprezentantul Protecţiei Consumatorilor a spus că amenda dată pentru Plaja Dunărea a fost aplicată pentru că bazinul nu are culoare cu apă clorinată care să fie folosită pentru dezinfectarea celor care intră sau ies din bazin. Au mai fost verificate bazinele de la Viva, de la Pădurea Gârboavele aparţinând societăţii Ady Toma precum şi bazinul din vecinătatea Tecuciului, aparţinând societăţii Edi Invest. Pe lista deficienţelor constatate în timpul controalelor au fost nemarcarea adâncimii bazinului, inexistenţa informaţiilor privind valorile PH-ului apei în registrul de evidentă a calităţii apei şi neincluderea în regulamentul privind utilizarea piscinei a numărului maxim de persoane care se pot afla simultan în apă.
Dincolo de toate aceste deficienţe nu se poate să nu se remarce o realitate tristă, şi anume că oraşul Galaţi stă prost la capitolul locuri de agrement şi de distracţie. Această situaţie trenează de ani de zile iar autorităţile locale s-au dovedit neputincioase în a găsi soluţii pentru modernizarea bazelor de agrement existente, cum e, de exemplu, Plaja Dunărea, cât şi în atragerea de investiţii sau investitori care să amenajeze locuri de agrement care să asigure condiţii cât de cât decente.


Articole înrudite