24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În timp ce sindicatele Siderurgistul şi Solidaritatea se luptă încă în instanţă, mărul discordiei reprezentându-l obţinerea reprezentativităţii sindicale de către cei de la Siderurgistul, conducerea ArcelorMittal a analizat documentele prezentate pe 16 noiembrie de FSS Metarom, Federaţia Solidaritatea CN Metal, Federaţia Naţională Solidaritatea a Metalurgiştilor, precum şi de către reprezentanţi ai salariaţilor. În urma analizei făcute, conducerea ArcelorMittal Galaţi a comunicat ieri că pot îndeplini condiţiile de participare la negocierea noului Contract Colectiv de Muncă doar reprezentanţii desemnaţi de Federaţia Solidaritatea CN Metal şi de către reprezentanţii salariaţilor, mai exact de liderii sindicatului Siderurgistul. Prima şedinţă de tratative a avut loc ieri după amiază, când s-a stabilit calendarul negocierii, respectiv miercuri, din delegaţia reprezentanţilor salariaţilor făcând parte 9 persoane în frunte cu liderul sindicatului Siderurgistul, Gheorghe Bezman, în timp ce din partea Federaţiei Solidaritatea CN Metal vor negocia 4 persoane. În cadrul şedinţei viitoare de negociere urmează ca administraţia să pună la dispoziţia sindicatelor o serie de date solicitate de acestea.
Marii absenţi de la negociere sunt reprezentanţii Solidarităţii, care au anunţat deja prin vocea liderului Gheorghe Tiber că vor declanşa conflictul de muncă deoarece conducerea nu a respectat legea atunci când a decis să nu îi invite la negocieri. „Este un abuz ce fac reprezentanţii administraţiei, şi aici este vorba de Direcţia de Resurse Umane, care şi-a atins scopul, şi anume acela de a primi la negocieri pe liderii sindicatului Siderurgistul, un sindicat aservit lor. În cadrul acestor negocieri se urmăpreşte reducerea unor drepturi prevăzute în actualul Contract Colectiv de muncă”, ne-a declarat Gheorghe Tiber.

Articole înrudite