25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Unii dintre funcţionarii publici, atunci când reuşesc să se „cocoaţe” pe cel mai înalt „fotoliu” din cadrul unei instituţii sau serviciu public, uită care îi sunt îndatoririle şi nu au alte priorităţi decât asigurarea bunăstării proprii, prin orice mijloace. Aşa s-a întâmplat şi cu fostul director al Muzeului Mixt Tecuci, Cotinel Munteanu, care pe perioada „domniei” şi-a mărit leafa aşa cum a poftit. Fostul manager de muzeu, pe perioada exercitării mandatului de manager, beneficia de o indemnizaţie de conducere de 50%, procent care se adăuga salariului lunar, numai că retribuţia lunară era mult prea mică faţă de nevoile managerului şi ca atare, în baza deciziei nr.3/14.08.2006, leafa directorului s-a mai majorat cu un procent considerabil, de „doar” 55%. Doar avea putere de decizie... Huzureala pe banii publici a adus o „gaură” în valoare de 25.808 lei, iar în data de 01.09.2010 Cotinel Munteanu a fost disponibilizat. Acesta a pierdut fotoliul călduţ de manager, leafa „grasă”, iar pe deasupra a fost ajuns şi de mâna lungă a legii, care l-a obligat la restituirea sumelor obţinute în mod necuvenit, în valoare totală de 25.808 lei. Prin ordin de plată, fostul director a restituit o parte din bani, în cuantum de 19.355 lei, rămânând restant cu suma de 6.453 lei. Pentru cea din urmă sumă, instanţa de judecată a hotărât admiterea acţiunii în contencios având ca obiect pretenţii formulate de reclamantul Muzeul Mixt Tecuci în contradictoriu cu pârâtul Cotinel Munteanu, acesta din urmă fiind obligat la plata sumei de 6.453 lei, valoarea restantă a sumelor însuşite necuvenit.


Articole înrudite