Un mesaj emoţionant al unui băieţel din Galaţi pentru refugiaţii din Ucraina a fost găsit printre sutele de cutii cu donaţii făcute de gălăţeni. Mesajul a fost postat pe o reţea de socializare de preşedintele Consiliului Galaţi, Costel Fotea. „«Din puţinul meu, vreau să vă fac o bucurie şi vouă! Totul va fi bine! Cu drag, Gabriel! Pace!!!». Este mesajul unui băieţel din Galaţi, scris din toată inima, pentru ucrainenii care şi-au abandonat casele, fugind din calea războiului. M-a emoţionat profund mesajul lui. Îţi mulţumesc, Gabriel! Şi le mulţumesc şi părinţilor tăi! Acest mesaj a fost găsit printre sutele de cutii cu donaţii făcute de gălăţeni, de către voluntarii Asociaţiei pentru Salvare, Recuperare şi Ajutor Umanitar Galaţi - SRAU, care de aproape o săptămână ajută fără întrerupere sutele de femei, copii, tineri şi bătrâni din Ucraina care au fugit din calea războiului. Vă mulţumesc, dragi voluntari pentru tot ceea ce faceţi!“, a transmis Costel Fotea.