Tribunalul Galaţi a menţinut arestarea preventivă în cazul a patru gălăţeni judecaţi în prezent pentru constituire a unui grup infracţional organizat, punere în circulaţie şi deţinere de valori străine falsificate în formă continuată şi înşelăciune. Pe 20 mai 2014 procurorii DIICOT Galaţi dispuneau efectuarea a şapte percheziţii pe raza judeţelor Brăila şi Galaţi la membrii unei grupări infracţionale specializate în punerea în circulaţie de bancnote euro falsificate, precum şi la punctele de lucru ale unor societăţi comerciale administrate de aceştia. În urma percheziţiilor, de la domiciliile a doi dintre membrii grupării, anchetatorii au găsit şi ridicat 1.600 de euro, în bancnote de 50 şi 100 de euro, susceptibile a fi contrafăcute. Protagoniştii afacerii cu valută falsă sunt Penciu Gheorghiţă, Damian Neculai, Cornecea Viorel şi Ivanov Alexandru. Penciu Gheorghiţă avea rolul de a identifica eventualele persoane care aveau posibilitatea de a procura bancnote străine (euro) în cupiurile de 50 şi 100 de euro, contrafăcute, urmând ca acestea să fie plasate de Cornecea Viorel şi Damian Neculai în România, prin achiziţionare de bunuri sau în interes personal. Damian Neculai şi Cornecea Viorel identificau diverse autovehicule oferite spre vânzare, de obicei pe Internet, contactau potenţialele victime şi stabileau o întâlnire personal sau prin interpuşi pentru perfectarea tranzacţiei.
Au cumpărat 10.000 de euro falşi
Pentru vânzarea-cumpărarea efectivă, iniţiatorii grupului se preocupau ca, de fiecare dată, participanţii la înşelăciune să fie diferiţi pentru a îngreuna identificarea modului de operare însă, de fiecare dată, autovehiculele achiziţionate erau destinate dezmembrării în service-ul auto deţinut de Damian Neculai. În urma negocierilor pe care membrii grupării le-au avut cu un cetăţean străin, aceştia au achiziţionat suma de 10.000 de euro în cupiură de 50 şi 100 de euro contrafăcute în schimbul unui procent de 14%, reprezentând suma de 1400 de euro. După finalizarea tranzacţiei, Damian Neculai şi Cornecea Viorel au revenit în România având asupra lor suma de 10.000 de euro în bancnote contrafăcute. Suma de 10.000 de euro a rămas asupra lui Neculai Damian, urmând ca, de comun acord cu alţi doi membri ai grupării, să stabilească modul în care vor utiliza suma respectivă. Aceştia au hotărât să utilizeze bancnotele falsificate pentru achiziţionarea unor autoturisme cu numere de înmatriculare străine, neînmatriculabile în România, pe care să le dezmembreze în service-ul lui Damian Neculai, urmând să valorifice componentele acestora, iar şasiurile să le vândă la Remat.