24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Liga Studenţilor din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi arată cu degetul spre Ministerul Tineretului după recenta numire în postul de director al Casei de Cultură a Studenţilor Galaţi a lui Cristinel Aurelian Ghiorghe, membru PSD. Studenţii susţin că ministerul a abuzat de atribuţiile sale, dând undă verde politizării acestor structuri la nivelul întregii ţări.
„Mecanismele folosite, într-un mod deplorabil, au constat atât în detaşări ale directorilor dintr-o instituţie în alta, forţându-i astfel să-şi prezinte demisia, cât şi substituirea directă a unui interimat cu altul”, susţine Liga Studenţilor.
Studenţii au trimis mai multe scrisori către Guvern, Senat şi Ministerul Tineretului, cerând respectarea legii şi o procedură transparentă de numire a conducerii Casei de Cultură a Studenţilor. Tinerii susţin că dacă autorităţile locale şi cele centrale vor alege să îi ignore, vor declanşa în viitorul apropiat acţiuni de protest la nivel local şi naţional, dar şi internaţional. „Considerăm intolerabil acest gest de politizare a unei instituţii, care în ultimii 10 ani a devenit un reper de bune practici şi care în ultimii ani a fost cea mai performantă instituţie de acest gen din România, în ciuda discriminării permanente a factorilor politici, indiferent de partidele aflate la guvernare”, susţin reprezentanţii Liga Studenţilor din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Articole înrudite