24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În ultimii ani instanţele gălăţene au soluţionat doar câteva cazuri de prostituţie, iar pedepsele sunt minime, lucru explicabil şi prin faptul că poliţiştii preferă să aplice amenzi decât să trimită reprezentantele sexului frumos în judecată. Deşi sună bizar, infracţiunea de prostituţie practic nu există în statisticile judiciare ale instanţelor gălăţene. Conform informaţiilor furnizate de Tribunalul Galaţi, doar două femei au fost trimise în judecată şi condamnate pentru prostituţie în anii 2007, 2008 şi 2009. Nici în ultimii trei ani situaţia nu s-a îmbunătăţit, iar explicaţia este relativ simplă. Poliţiştii merg de cele mai multe ori pe aplicarea de sancţiuni contravenţionale ori de câte ori fetele sunt prinse la “lucru”. În cazurile mai grave, înţelegându-se prin asta fetele prinse în mai rânduri că se prostituează, se merge pe trimiterea în judecată. Cert este că în noua sa formă, Codul Penal ce va intra în vigoare din 2013 nu mai sancţionează prostituţia, dar nici nu o legalizează. Fapta va fi sancţionată doar contravenţional, cum s-a întâmplat de altfel şi până acum.
“Fetiţele” nu pot fi executate silit
Prostituatele din Galaţi care au avut ghinionul de a fi trimise în judecată au stabilit adevărate recorduri nu numai la amenzi, ci şi la valoarea sancţiunilor contravenţionale neplătite. Într-un caz s-a ajuns chiar la peste 100.000 de lei, bani pe care Finanţele nu îi vor încasa niciodată pentru că femeile care practică prostituţia nu au un domiciliu stabil şi cu atât mai puţin bunuri care să poată fi executate silit în contul amenzilor primite. Iniţial, Judecătoria Galaţi a mers pe varianta sancţiunilor contravenţionale, în ideea că le va determina pe prostituate să ceară finalmente asistenţă din partea statului pentru a scăpa din acest cerc vicios, dar soluţia nu s-a dovedit viabilă. Tot de la Tribunalul Galaţi am aflat că proxenetismul este o infracţiune pe cale de dispariţie de pe rolul instanţelor. Şi asta pentru că reţelele de traficanţi de carne vie reuşesc să determine fetele care se prostituează, prin ameninţări sau alte metode, să renunţe la plângerile împotriva lor.


Articole înrudite