Judecătoria Galaţi a decis să restituie la Parchet dosarul în care a fost pus sub inculpare medicul Călin Doboş pentru ucidere din culpă şi exercitarea fără drept a unei profesii. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi l-au trimis în judecată pe medicul Călin Doboş pentru ucidere din culpă după moartea unei paciente. Călin Doboş a susţinut constant că avea dreptul să opereze din 2010, chiar dacă nu avea studiile de specialitate finalizate. „Am constatat că se pare că s-a intervenit în mod greşit de către medicul care a preluat pacienta cât a fost internată la Spitalul de Urgenţă. Peste toate acestea s-ar fi suprapus şi infecţia cu o bacterie care provine dintr-o infecţie intraspitalicească. Ţineţi minte că în 2011, la Spitalul de Urgenţă au decedat două persoane din cauza infecţiei cu acinetobacter. Am contestat deja raportul medico-legal şi facem şi o cerere să fie audiaţi toţi cei care au tratat-o pe această pacientă. Nu spunem cine este vinovat şi de ce. Vrem doar să se facă dreptate. Vrem să aflăm adevărul. Şi mai există un lucru ciudat: medicul care a operat-o la Spitalul de Urgenţă este acelaşi care a asistat şi la necropsie, ceea ce nu pare a fi în ordine. Cred că pur şi simplu nu s-a aflat tot adevărul, că nu s-au mai continuat cercetările în spital”, declara Didel Bujeniţă, unul dintre avocaţii lui Călin Doboş.
Majoritatea probelor au fost excluse
Important de amintit este că, anterior, instanţa a exclus ca nelegal administrate probe importante aduse de procurori, printre acestea numărându-se raportul medico-legal de necropsie, referatul medical privind intervenţia chirurgicală, avizul Comisiei de Avizare şi Control a Actelor Medico-Legale emis de IML Iaşi, raportul de expertiză medic-legală de necropsie şi avizul Comisiei Superioare Medico-Legale din cadrul Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”. Atât doctorul suspectat de ucidere din culpă, cât şi medicii implicaţi în tratarea victimei după internarea în Spitalul de Urgenţă s-au acuzat reciproc de moartea femeii. Călin Doboş susţine că nu i-ar fi perforat femeii intestinul şi că aceasta i-ar fi ascuns problemele sale medicale, respectiv că ar fi suferit de TBC şi ar fi avut o tumoră de perete abdominal. Fratele victimei, Daniel Ciuraru, le acordă credit medicilor din Spitalul de Urgenţă, susţinând că aceştia ar fi făcut totul pentru a-i salva sora. Acesta şi alţi doi membri ai familiei s-au constituit părţi civile împotriva medicului Călin Doboş în procesul penal. Procurorii au încercat în mai multe rânduri să îl pună sub control judiciar pe Călin Doboş pe parcursul urmăririi penale, dar Judecătoria Galaţi s-a opus.