Curtea de Apel Galaţi s-a pronunţat ieri definitiv în procesul a doi agenţi din cadrul Poliţiei Locale Galaţi, acuzaţi de procurori că au permis accesul la informaţii care nu erau destinate publicităţii unor persoane care efectuau excavări ilegale la intrarea în Galaţi. Instanţa a respins o revizuire a sentinţei pronunţate de Judecătoria Galaţi şi menţinute ulterior de Curtea de Apel, prin care poliţiştii locali au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea, după ce iniţial primiseră amenzi administrative. Conform rechizitoriului, Mihai Marian Răducanu şi o altă persoană i-ar fi cerut lui Vasilica Nanciu, agent la Poliţia Locală, Serviciul de Control Agenţi Comerciali, să le dea detalii legate de zilele şi orele la care poliţiştii locali urma să efectueze controale în zona riverană a malului stâng al râului Siret, în apropierea fostei gropi de gunoi situată în proximitatea complexului comercial „Selgros” de la intrarea în municipiul Galaţi. Scopul era ca Mihai Marian Răducanu şi o altă persoană să scape de eventualele amenzi pe care le-ar fi primit dacă erau prinşi în zona amintită în timp ce realizau excavări ilegale pentru a descoperi şi valorifica produse metalice.
Pedepse de la 8 luni la un an de închisoare
Sub inculpare a fost pus şi Aurelian Podaşcă, şeful Compartimentului Intervenţie Rapidă şi Transport Valori din cadrul Poliţiei Locale Galaţi, pe care procurorii îl acuzau de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Procurorii l-au trimis în judecată şi pe Mihai Marian Răducanu pentru instigare la furnizarea de informaţii ce vizau controalele pe care poliţiştii locali urma să le efectueze în apropierea fostei gropi de gunoi situată în proximitatea complexului comercial „Selgros” de la intrarea în municipiul Galaţi. Vasilica Nanciu şi Mihai Marian Răducanu au negat iniţial că ar fi implicaţi în această poveste, dar ulterior au revenit şi au recunoscut ce au făcut, în faţa procurorilor. Singurul care a negat în permanenţă încălcarea atribuţiilor de serviciu a fost Aurelian Podaşcă, şeful Compartimentului Intervenţie Rapidă şi Transport Valori din cadrul Poliţiei Locale Galaţi. Instanţa supremă a respins recursul în casaţie al celor puşi sub acuzare, astfel că amenzile administrative de câte 1.000 de lei pe care ar fi urmat să le plătească fiecare dintre aceştia au fost înlocuite cu sancţiuni penale. Astfel, Vasilica Nanciu a primit opt luni de închisoare iar Mihai Marian Răducanu şi Aurelian Podaşcă au fost condamnaţi la câte un an de închisoare, pedepsele fiind suspendate condiţionat.