23 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Întâlnire consensuală la judeţ
Întâlnire consensuală la judeţ
Toate cele şase proiecte aflate pe ordinea de zi a şedinţei ordinare aferentă lunii martie a Consiliului Judeţului au reuşit să pună de accord consilierii judeţeni, care au votat în unanimitate propunerile, fără să fi schiţat vreo obiecţie. Iniţial ordinea de zi cuprindea trei propuneri şi punctul de diverse. Au mai fost adăugate încă trei, ce privesc finanţarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii rutiere judeţene (DJ 251 între Galaţi şi Tecuci, în valoare de 1.542.637lei sau 363.033 euro). Fondurile guvernamentale fac parte din Programul Operaţional Regional.

Bani pentru gunoi

Implementarea proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” prevede calitatea CJ de partener al primăriilor Fundeni şi Schela. CJ va cofinanţa proiectul cu suma de 35.184 euro. Majoritatea sumelor provin din fonduri rambursabile acordate de BIRD, de Facilitatea Globală de Mediu (GEF), iar fiecare dintre cele două comune va aduce propria contribuţie financiară, de câte 2.425 de euro. Proiectul va fi implementat prin Ministerul Mediului şi Pădurilor, în intervalul 2008-2013. Obiectivele generale ale proiectului: realizarea unor platforme pentru colectarea gunoiului de grajd şi a gunoiului menajer; amenajarea platformelor individuale pentru gunoiul de grajd; achiziţionarea echipamentelor pentru colectare, compostare şi împrăştiere gunoi compostat; amplasarea pubelelor pentru separarea gunoiului menajer; reabilitarea demonstrativă a depozitelor de gunoi neautorizate; plantarea de arbori (proiectul asigură puieţii necesari); lucrări de reabilitare a păşunilor; plantarea de perdele vegetative pentru protecţia cursurilor de apă; reabilitarea sau extinderea sistemelor de canalizare şi tratare a apelor uzate în zone în care poluarea este iminentă.

Buget, grâu şi rapoarte

Consiliul Judeţului a adoptat bugetul de venituri şi cheltuieli pentru „Drumuri şi Poduri” - venituri de 10.000 lei; cheltuieli de 9.725 lei; cheltuielile cu salariile brute reprezintă 1.362,4 şi includ indemnizaţiile membrilor consiliului de administraţie, ai AGA şi pe ale cenzorilor, ce totalizează 16.000 lei, precum şi pe cea a directorului general, în valoare de 71.300 lei.
În 2011 preţul de vânzare aferent kilogramului de grâu, practicat în interiorul judeţului, de către exploataţiile mici şi medii, a fost stabilit la circa 0.40-0.50 de lei. Costul de producţie a fost estimat la 0.75-0.80 lei. În diferenţa dintre costurile de producţie şi preţul de vânzare intervin subvenţiile. Iar “pentru celelalte produse agricole cuprinse în contractul de arendă, preţul mediu se calculează în echivalent grâu”, se arată în hotărârea CJ.
Consilierii judeţeni trebuie să îşi prezinte raportul de activitate aferent anului trecut. Solicitarea a venit din partea preşedintelui CJ, după ce în prealabil Eugen Chebac le-a prezentat consilierilor judeţeni propriul raport de activitate al anului precedent.

Diverse despre clădirea nouă a Complexului CJ şi a cornului cu lapte pentru elevi

La punctul “diverse” consilierul judeţean PDL Iulian Aramă a adus în atenţie două chestiuni: achiziţionarea noii clădiri pentru birouri, despre care Chebac a precizat că în prezent se află în stadiul “igienizării”, situaţia fiind trenată de birocraţie; cornul şi laptele - ce include acum şi mere - care comportă nişte nuanţe (fructele vor fi acordate alternativ cu laptele). Chebac a precizat: „am considerat util să facem un prim pas pentru ca administraţiile locale, prin produse proprii, să asigure acest măr”. Primarii vor fi nevoiţi să se descurce fiecare cum va putea, în condiţiile în care Guvernul nu acordă fonduri pentru implementarea “cornului cu lapte şi mere”.

Articole înrudite