Tribunalul Galaţi a stabilit pe 8 februarie legalitatea sesizării în dosarul ce îl vizează pe Alexandru Ştefan, poreclit şi ”nazistul”, gălăţeanul care le-a dat foc unor oameni fără adăpost din răzbunare, după ce unul dintre aceştia îl acuzase că i-a furat hainele. Judecătorii au constatat că în faza de urmărire penală au fost respectate drepturile procesuale ale părţilor, iar mijloacele de probă au fost administrate în mod legal, astfel că procesul poate să înceapă, primul termen de judecată fiind stabilit pe 7 martie.
Reamintim că doi bărbaţi fără adăpost din Galaţi, de 49 şi 56 de ani, au ajuns în noaptea de 21 spre 22 octombrie la secţia de arşi a Spitalului de Urgenţă din Galaţi, după ce o persoană necunoscută la acel moment le-a dat foc. Oamenii străzii îşi construiseră din cartoane o locuinţă improvizată în cartierul I.C. FRimu din Galaţi, în zona cunoscută ca ”Două Babe”, lângă sediul unei foste bănci. Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum un individ se apropie de oamenii străzii şi le dă foc, profitând de faptul că aceştia dormeau. Mai mulţi locatari din zonă, alertaţi de strigătele de durere ale oamenilor fără adăpost, au sunat la 112. În disperare de cauză, oamenii au stins focul care cuprinsese hainele victimelor cu extinctoarele de la maşini, iar victimele au fost transportate ulterior la spital. Poliţiştii l-au identificat rapid pe autorul incendierii în persoana lui Alexandru Ştefan, un gălăţean de 49 de ani, acesta fiind arestat preventiv pentru omor calificat. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au spus despre acesta în instanţă că „prezintă pericol public iminent, dat fiind că are un temperament instabil şi predispoziţia spre violenţă”. Alexandru Ştefan, zis ”nazistul”, a declarat că a dat foc adăpostului improvizat în care dormeau cei doi oameni ai străzii din răzbunare, după ce anterior fusese acuzat de unul dintre ei că i-ar fi furat hainele. Incendiatorul este, se pare, fiul unui medic (acum decedat), fost director al Spitalului CFR Galaţi.
Au murit la spital în chinuri îngrozitoare
Unul dintre oamenii străzii, un bărbat de 56 de ani, părea iniţial că depăşise faza critică, dar din cauza imunităţii scăzute organismul i-a cedat şi a murit la Spitalul de Urgenţă din Galaţi. „A decedat în ciuda tuturor eforturilor făcute de echipa medicală care l-a îngrijit. Vorbim, din păcate, de un pacient cu multe comorbidităţi cu un status imun precar. Se pare că asocia o serie de comorbidităţi strict legate de condiţia socială pe care o avea, de statul pe străzi. Vorbim de nişte arsuri care s-au suprapus pe o imunitate proastă şi chiar cu un tratament adecvat nu va duce la un răspuns aşteptat, din cauza bolilor asociate”, a declarat atunci medicul Lucica Grigorică, de la Spitalul de Urgenţă din Galaţi. Prima victimă a incendiatorului avea 49 de ani şi suferise arsuri de gradul I, II şi III pe 65% din suprafaţa corpului, iar starea acesteia s-a agravat pe parcursul celor patru zile cât a fost internat. Bărbatul a decedat la spitalul Floreasca din Bucureşti în noaptea de 28 spre 29 octombrie, după ce timp de patru zile Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Sănătăţii a cerut ca acesta să fie transferat la o unitate medicală din Capitală. Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi l-a trimis în judecată pe Alexandru Ştefan pentru omor calificat pe 5 ianuarie 2017, acesta riscând să fie condamnat la închisoare pe viaţă, dacă va fi găsit vinovat.