17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Închisoare cu executare după ce a încasat ilegal aproape 100.000 de euro din fonduri Phare
Închisoare cu executare după ce a încasat ilegal aproape 100.000 de euro din fonduri Phare

Omul de afaceri Adrian Negru va petrece după gratii următorii cinci ani şi zece luni pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave. Decizia vine după ce gălăţeanul a renunţat la ultima cale de atac de care mai putea uza, contestaţia în anulare, iar Curtea de Apel Bucureşti a menţinut astfel verdictul pronunţat iniţial de judecătorii gălăţeni. Asociat şi administrator al mai multor societăţi comerciale, Adrian Negru a fost judecat pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave. Bărbatul fusese condamnat iniţial la patru ani şi jumătate de închisoare de Tribunalul Galaţi. Procurorii anticorupţie au descoperit că, în cursul anului 2004, firma lui Adrian Negru, Fishagro Tour SRL Bucureşti, a devenit beneficiarul proiectului „Centru de editare programe software şi de consultanţă IT pentru îmbunătăţirea mediului economic şi de afaceri”, proiect finanţat prin programul PHARE – RICOP. Cu prilejul derulării proiectului, Adrian Negru, în calitate de reprezentant legal al beneficiarului şi de manager de proiect, a folosit documente inexacte (state de plată fictive, raportări de cheltuieli nereale, neavând la bază documente justificative legale, oferte nereale, însoţite de documente nereale, însuşirea unei licitaţii fictive şi a unor achiziţii trucate).
 
”Specializat” în ţepe

În baza documentelor falsificate, Adrian Negru a încasat pe nedrept suma 92.166,46 euro, provenind din fonduri PHARE. Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE Bucureşti, din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, s-a constituit parte civilă în proces cu suma amintită, iar judecătorii gălăţeni l-au obligat pe omul de afaceri să restituie banii. În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui imobil aparţinând omului de afaceri. Adrian Negru a mai fost trimis în judecată pentru fapte similare în cursul anului 2006, fiind condamnat de Judecătoria Sectorului 1din Bucureşti la 7 ani de închisoare, pedeapsă ce a fost ulterior menţinută de Tribunalul Bucureşti.


Articole înrudite