Instituţia Prefectului – judeţul Galaţi face demersuri pentru plata cu operativitate a indemnizaţiilor pentru preşedinţii şi membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare la referendumul naţional din 29 iulie 2012. Astfel, toţi cei care au lucrat în secţiile de votare din municipiul Galaţi îşi pot ridica drepturile cuvenite de la casieria Instituţiei Prefectului – judeţul Galaţi, din strada Domnească, nr. 56, potrivit următorului program: vineri, 3 august 2012, cu începere de la ora 14.00, sâmbătă, 4 august 2012, şi duminică, 5 august 2012, între orele 8.00 şi 14.00, iar în perioada 6-10 august 2012, între orele 13.00-16.00.
Zilele acestea se fac viramentele şi către celelalte unităţi administrativ-teritoriale, preşedinţii şi membrii urmând să îşi încaseze banii de la primăria localităţii unde a funcţionat secţia de votare, începând de luni, 13 august 2012.
Fiecare din cele 433 de secţii de votare au avut un preşedinte şi maximum şase membri. Potrivit legii, preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare beneficiază de o indemnizaţie de 85 de lei pe zi de activitate, dar nu mai mult de trei zile, la care se adaugă 10 lei pentru gustări în ziua referendumului, suma totală netă fiind de 224 de lei. Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare beneficiază de o indemnizaţie de 85 de lei pe zi de activitate, dar nu mai mult de două zile, la care se adaugă 10 lei pentru gustări, suma totală netă fiind 153 de lei.
Bugetul pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional alocat judeţului Galaţi, prin Instituţia Prefectului, de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, a fost de 1.054.000 de lei, din care s-au cheltuit circa 860.000 de lei (210.000 lei cheltuieli materiale şi 650.000 de lei cheltuieli de personal).