24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
După succesul obţinut la „Crosul Universitar” de anul trecut, Asociaţia Student Sport provoacă studenţii din România la o nouă experienţă sportivă prin competiţie. Este vorba despre Campionatele Universitare de Fotbal, Tenis şi Baschet 3x3, care vor fi organizate în colaborare cu Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar, Federaţia Română de Fotbal, Federaţia Română de Baschet, Federaţia Română de Tenis şi Ministerul Tineretului şi Sportului. Aceste competiţii vor avea loc începând cu luna martie, urmând ca etapa finală să aibă loc în luna mai. Competiţiile îşi propun să contribuie la asigurarea cadrului necesar dezvoltării continue, a organizării şi funcţionării performante a sistemului naţional de Educaţie Fizică şi Sport la nivel universitar. „Ne dorim ca atât numărul participanţilor, cât şi cel al spectatorilor să crească în acest an, precum şi interesul acestora pentru sportul universitar românesc”, susţine Călin Ile, preşedintele Asociaţiei Student Sport. Campionatul de tenis este organizat în premieră în acest an. Competiţiile de fotbal şi baschet au ajuns deja la a treia ediţie.

Articole înrudite