17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sala mare a Prefecturii a găzduit ieri şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice. Printre subiectele abordate a fost eterna cerinţă a majorării pensiilor. Bătrânii s-au plâns că de circa 3 ani nu le-au mai fost majorate pensiile, şi că oricum majorările generate prin recalculările aferente grupelor I şi II de muncă de care au beneficiat doar o parte dintre pensionari nu îi mulţumesc. Pensionarii se arată deranjaţi pentru că li se reţine 5% pentru sănătate; în plus, creşterea preţurilor a generat scăderea puterii de cumpărare a pensiilor lor.
Directoarea Casei de Pensii, Ana Denis Aramă, i-a invitat pe liderii pensionarilor la sediu pentru a discuta cazuri concrete, iar specialiştii să le realizeze simulări ale evoluţiei modificării pensiilor. Conform cifrelor, Denis Aramă a arătat că s-a înregistrat o creştere a valorii punctului de pensie, care în 2008 se afla la 697,5 lei, pentru ca în 2011 să ajungă la 772,8 lei.
Pe la începutul discuţiilor, între diferitele organizaţii de pensionari au existat mici înţepături lansate dinspre Ilie Popa spre Panţuş, care a parat foarte bine arătând că se aflau acolo pentru a discuta problemele pensionarilor şi nu pentru a se contra inutil. La un moment dat Toader Cristea a cam fost luat totuşi de valul subiectului pensiilor, a ridicat vocea, arătând că actuala putere lasă doar o alternativă pensionarilor – „zona cimitirului”. Subprefectul Daniel Tudorache a intervenit pentru a readuce discuţia în parametrii conversaţiilor civilizate: „Vă rog foarte mult să nu confundăm piaţa publică şi întrunirile publice cu cele din instituţiile publice. Eu mă simt jignit de afirmaţia că nu v-a rămas decât zona cimitirului. Părinţii mei sunt oameni simpli, pensionari, şi nu mă pot gândi la ei legat de zona cimitirului. Vă rog să vă cereţi scuze. Sunt părinţii noştri, şi bunicii noştri, şi vă rog să îi trataţi cu decenţă şi respect.”
Apoi, subprefectul a încercat să explice pensionarilor că vremurile restrictive din punct de vedere economic nu lasă prea multe fonduri la bugetul de stat, pentru majorarea pensiilor, mai ales pe fondul dispariţiei în ultimii ani a multor locuri de muncă. Tudorache a făcut apel la memoria lor, pentru a le reaminti pensionarilor că probabil de-a lungul existenţei lor s-au confruntat cu situaţii mult mai dificile decât cele din prezent.
Subiectul s-a finalizat cu avertismentul pensionarilor că vineri, pe 1 octombrie, vor protesta în faţa prefecturii.a


Articole înrudite