Sărăcia sau poate tentaţia de a câştiga un ban fără prea mult efort îi fac pe unii dintre tineri să recurgă la acţiuni ilicite, chiar pe timp de zi. În data de 2 iulie, la ora 17.00, agentul Ionică Gologan din cadrul Poliţiei Locale Tecuci, aflat în serviciu la U.M.01589, a solicitat sprijin unei patrule auto pentru prinderea unei persoane care sustrăgea tablă de pe clădirile dezafectate din interiorul fostelor unităţi militare. Ajunşi la faţa locului, agenţii Poliţiei Locale l-au depistat pe minorul B.Vasile de 13 ani din Tecuci ce încărca pe un căruţ aproximativ 20 kg de tablă. Au fost întocmite actele premergătoare cercetării penale şi apoi predate Poliţiei Municipiului Tecuci. Căruciorul încărcat cu „marfa” ce nu a mai ajuns la centrul de colectare a fierului vechi a rămas în supravegherea agenţilor ce îşi efectuează serviciul în cadrul fostelor unităţi militare.