Aristides Melissaratos, care a revendicat imobilul de pe strada Domnească nr. 55 din Galaţi, a atacat decizia Tribunalului Galaţi, care pronunţase un prim verdict în acest caz, respingându-i cererea. În imobil funcţionează în prezent sediul PSD Galaţi, iar o expertiză efectuată din dispoziţia instanţei a stabilit că valoarea clădirii se ridică la 800.000 de lei. Evoluţia procesului în justiţie a fost una complicată. Tribunalul Galaţi a stabilit mai întâi legalitatea ordinelor emise de un fost prefect, Paul Florea, în baza cărora sediul PSD a fost trecut în proprietatea Primăriei Galaţi. Hotărârea instanţei a venit în contextul în care tot Tribunalul respinsese anterior o cerere a Primăriei, ce viza acţiunea intentată de Aristides Melissaratos, municipalitatea invocând atunci faptul că acţiunea grecului ar fi inadmisibilă.
Instanţa supremă va decide cine era dreptate
Instanţa dispusese efectuarea unei expertize care să stabilească dacă imobilul a aparţinut într-adevăr familiei grecului, iar raportul de expertiză, depus la dosar, a confirmat acest lucru. Grecul Aristides Melissaratos susţine că este adevăratul proprietar al imobilului unde se găseşte în prezent sediul PSD Galaţi. Bărbatul, stabilit în SUA din 1950, se bazează pe documente de la Arhivele Statului, care ar atesta că bunicul său, Pepino Zanicos, i-a lăsat fiicei, Antipi Melissaratos, clădirea de pe strada Domnească nr. 55, ca dotă, în 1943, an în care se năştea şi Aristides Melissaratos. Tribunalul Galaţi a decis însă la sfârşitul anului trecut că proprietarul imobilului de pe strada Domnească nr. 55 ar fi Primăria Galaţi, în condiţiile în care a concluzionat că cele două ordine ale fostului prefect sunt legale, dar decizia instanţei se bate acum cap în cap cu expertiza, care a stabilit că Aristides Melissaratos este moştenitorul fostului proprietar al clădirii. ”Am atacat hotărârea la Curtea de Apel”, ne-a declarat Didel Bujeniţă, avocatul grecului. Aristides Melissaratos mai are la dispoziţie două căi de atac pentru a schimba decizia primei instanţe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmând să aibă ultimul cuvânt în acest dosar.