Un eveniment rutier soldat cu rănirea uşoară a unei persoane a avut loc la data de 4 iunie 2023, în jurul orei 21:20, pe strada Constituţiei, din municipiul Tecuci.
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au stabilit că un tânăr de 18 ani, din municipiul Tecuci, în timp ce conducea un autoturism pe artera rutieră menţionată, ar fi surprins şi accidentat un bărbat cu vârsta de 64 de ani, din comuna Ţepu, judeţul Galaţi, care, din cauza stării avansate de ebrietate, s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă, după ce se deplasa pe trotuar, pe lângă o bicicletă.
Persoana rănită a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri şi investigaţii medicale de specialitate, fiindu-i recoltate totodată şi mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscop, iar rezultatul a fost negativ.
A fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.