În Sala Auditorium de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi va fi vernisată, joi, 10 noiembrie 2016, cu începere de la ora 12.00, fotoexpoziţia „India, ţara contrastelor”, realizată de Oana Mirela Chachula, un biolog pasionat de lumea peşterilor şi de frumuseţea locurilor pe care le-a văzut în expediţiile ştiinţifice la care a luat parte în ultimii ani.
„India, ţara contrastelor” cuprinde 74 de fotografii din câteva state indiene, de la Vest la Est, precum Himachal Pradesh, Rhajastan şi până la graniţa cu Nepalul, Assam şi Meghalaya, lângă Bangladesh. Fotografiile au fost realizate în şase expediţii documentare ale autoarei, Oana Mirela Chachula, cu ocazia implicării în proiectul de explorare speologică “Caving in the Abode of the Clouds” (Speologie în lăcaşul norilor). Cu această ocazie, Oana a susprins prin obiectivul aparatului de fotografiat mai multe aspecte culturale ale Indiei. Pentru biologul Oana Mirela Cachula, speolog, specialist în grupul liliecilor, acest tărâm a devenit o provocare din toate punctele de vedere, urmărind nu doar descoperirea ţinutului lui Hades, dar şi parcuri naturale naţionale precum Kaziranga – ultimul refugiu al rinocerilor cu corn, Sundarbans în Delta Gangelui şi Ranthambore – ultimul ţinut al tigrilor. Viaţa localnicilor din inima junglei, sau a bogaţilor din oraşe, a celor fără adăpost de pe străzile Calcutei, New Delhi, ceremoniile religioase din templul liliecilor şi al şobolanilor din Bikaner, toate sunt surprinse de obiectivul aparatului, alături de Munţii Himalaya şi maiestuosul Taj Mahal.
Oana Mirela Chachula, este biolog de profesie şi s-a născut la 23 august 1978 la Rădăuţi în judeţul Suceava. În anul 1999, studentă fiind la Facultatea de Biologie a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, se îndrăgosteşte iremediabil de lumea peşterilor şi implicit de vieţuitoarele de aici, dorind să meargă pe urmele lui cercetătorului Emil Racoviţă. Astfel, apare şi pasiunea pentru studiul liliecilor care se materializează în mai multe lucrări de specialitate. A început speologia mai întâi la Club “Speo Bucovina” din Suceava, continuând apoi la Bucureşti, acum fiind membra Clubului Sporturilor Montane Hunedoara. În anul 2011 a fost cooptată de o echipă internaţională în proiectul “Caving in the abode of the clouds ”(Speologie în lăcaşul norilor), care se desfăşoară de 25 de ani în Meghalaya, NE Indiei. În 2016 a fost a şasea participare consecutivă la această expediţie de explorare şi cercetare speologică. Cu această ocazie a participat alături de colegii ei la descoperirea în premieră a peste 200 de peşteri din continentul subindian, însumând peste 70 de km de galerii noi subterane cartate. Aici, ea face parte şi din echipa de specialişti biologi care au găsit până în prezent două specii noi pentru ştiinţă de lilieci, dar şi alte specii noi pentru India sau Meghalaya. Pentru Oana, India este o ţară fascinantă care oferă o complexitate ce merită descoperită pe îndelete din toate punctele de vedere cu fiecare vizită. În prezent Oana îşi desfăşoară activitatea în cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României ca investigator ştiinţific în domeniul patrimoniului cultural.
Fotoexpoziţia „India, ţara contrastelor”, de Oana Mirela Chachula, va putea fi vizitată la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi până pe 31 decembrie 2016.