17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fostul director al Teatrului Muzical nu va primi niciun ban pentru zilele lucrate în weekenduri
Fostul director al Teatrului Muzical nu va primi niciun ban pentru zilele lucrate în weekenduri

Fostul director al Teatrului Muzical ”Nae Leonard” din Galaţi, Florin Melinte, a devenit cunoscut mai puţin prin acţiunile culturale organizate, cât mai ales prin scandalurile şi procesele cu angajaţii instituţiei de cultură. Artiştii de la Teatrul Muzical ”Nae Leonard” din Galaţi au avut probleme serioase cu fostul director Florin Melinte, care le tăia salariile, îi sancţiona sau chiar îi concedia după bunul plac. Actorii, dansatorii şi instrumentiştii au câştigat majoritatea proceselor, iar banii, de ordinul zecilor de mii de lei, au fost plătiţi din bugetul teatrului. În cele din urmă, şi Florin Melinte a ajuns în postura de a fi dat afară, chiar de două ori, de la instituţia de cultură, ultima dată după ce a lipsit nemotivat de la serviciu timp de 10 zile. Acesta a acţionat în judecată teatrul, cerând plata zilelor lucrate sâmbăta şi duminica. Tribunalul Galaţi a decis iniţial ca fostul director al Teatrului Muzical să primească 9.377 lei, reprezentând contravaloarea zilelor libere lucrate în weekenduri, aferente perioadei aprilie 2011-decembrie 2011. Mai mult, instituţia de cultură a fost obligată să-i plătească şi cheltuieli de judecată de 3.500 de lei. Hotărârea a fost atacată la Curtea de Apel atât de către instituţia de cultură, cât şi de fostul director, iar instanţa a decis rejudecarea procesului.
Pe 4 noiembrie, Tribunalul a revenit asupra hotărârii din primul proces, apreciind că cererea fostului director a fost introdusă mult peste termenul legal, fiind deci prescrisă. În aceste condiţii, Florin Melinte nu va mai primi niciun ban. Hotărârea poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel. De amintit este că Florin Melinte ceruse anterior Tribunalului Galaţi să fie repus în funcţia de director, să-i fie plătite toate drepturile băneşti de când şi-a pierdut funcţia până la zi, precum şi plata a 50.000 de lei drept daune morale pentru că i-ar fi fost afectată imaginea publică. După prima concediere, Tribunalul şi apoi Curtea de Apel Galaţi au stabilit că Florin Melinte poate reveni pe funcţia deţinută anterior, respectiv solist instrumentist IA. Pe lângă reîncadrare, Florin Melinte a primit salariile restante de la momentul concedierii, ce au fost indexate cu indicele de inflaţie. Judecătorii de la Tribunal au decis la acel moment ca fostul director al Teatrului Muzical să primească daune de 2.000 de lei de la instituţia de cultură şi municipalitate pentru că l-au demis nejustificat din funcţie, dar şi cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 de lei. Curtea de Apel Galaţi a considerat ulterior că acordarea de daune morale este prea mult şi a exonerat Primăria Galaţi de plata lor.


Articole înrudite