24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Lansarea primei sesiuni de depunere a proiectelor în cadrul Programului Operaţional pentru Pescuit - Strategia de dezvoltare durabilă a zonei pescăreşti Prut-Dunăre din judeţul Galaţi care va începe în data de 17 decembrie, a fost anunţată vineri la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. Programul presupune accesarea fondurilor neramburabile pentru activităţi de dezvoltare a zonei pescăreşti, iar Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă "Prut - Dunăre Galaţi" (ADDPD), prin intermediul unui birou tehnic, va acorda doritorilor tot sprijinul necesar.
"Succesul implementării acestor proiecte va reprezenta un imbold pentru parteneriat, pentru propunerea unei noi strategii cu obiective şi acţiuni ce vor fi fructificate şi puse în aplicare. Până la momentul organizării evenimentului ce va anunţa finalizarea implementării strategiei, ne aşteaptă un drum destul de lung. Cu toate acestea, buna noastră conlucrare va demonstra faptul că nu este întâmplător că la Galaţi are loc această primă lansare de apeluri de proiecte. Perioada în care va fi lansată sesiunea de expunere a proiectelor va fi între 17 decembrie 2012 - 18 februarie 2013, timp în care toţi cei care au posibilitate şi inventivitate, să realizeze proiecte care să se încadreze în cerinţele ghidurilor care o să apară cât mai curând pe site-ul Asociaţiei. De asemenea, în perioada următoare, vom trece prin comunele gălăţene, pentru a realiza o campanie de informare", a explicat Floricel Dima, preşedintele ADDPD Galaţi.
Cererile de finanţare trebuie să se încadreze în măsurile: Dezvoltarea infrastructurii pentru ecoturism şi agrement cu profil piscicol, Generalizarea de valoare adăugată produselor şi serviciilor locale de pescuit şi procesare a peştelui, Îmbunătăţirea sistemului de valorificare a produselor pescăreşti locale, Îmbunătăţirea capacităţii factorului uman de a susţine dezvoltarea durabilă a zonei, Protecţia şi conservarea patrimoniului local cultural, etnografic şi de mediu. Asistenţa financiară nerambursabilă alocată implementării strategiei este de 24.530.751,94 de lei, iar valoarea totală este de 32.696.640,83 de lei. Printre rezultatele şi beneficiile acestui proiecte, se numără: locuri de muncă temporare sau permanente, expoziţii muzeale pentru promovarea specificului pescăresc sau înfiinţarea unui muzeu al Zonei Pescăreşti.
"Poate nu e cea mai bună, poate nu e cea mai completă strategie dar, cu siguranţă, este prima. Aşa cum ştim, orice început e greu şi aşteptăm ca toată lumea să se implice, nu doar cei din Flag. Beneficiarii trebuie să atragă resursele financiare - este greu, dar există o echipă care vă stă la dispoziţie şi vă vor sprijini să puteţi să atrageţi aceste fonduri", a spus Laura Angheluţă, reprezentantul Consiliul Judeţului Galaţi, unul dintre partenerii programului.


Articole înrudite