24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Festival de colinde la Piscu (FOTO)
Festival de colinde la Piscu (FOTO)

Duminică, 11 decembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, la Căminul cultural din comuna Piscu, judeţul Galaţi, s-a desfăşurat cea de-a treia ediţie a Festivalului de colinde intitulat "Florile dalbe, flori de neam".
Evenimentul a fost organizat de Parohia Vameş în parteneriat cu Consiliul Local Piscu şi cele doua şcoli din localitate.
În cadrul festivalului au urcat pe scenă grupuri de colindători din localităţile Namoloasa, Pechea, Slobozia Conachi, Piscu şi Vameş, precum şi grupul vocal-folcloric "Chiralina" din Brăila.
De asemenea, a fost organizată şi o expozitie cu vânzare de obiecte artizanale tradiţionale româneşti, realizate cu multă pricepere de meşteri populari din zonă.
La final, toţi cei prezenţi în sală, au cântat colindul "O ce veste minunată", iar copiii participanţi şi meşterii populari au primit diplome, trofee şi cadouri.
Valoarea darurilor oferite a fost de 3.000 de lei, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos!


Articole înrudite