Expoziţia “Feeria cristalelor” va reunii timp de 3 zile, în perioada 6-8 mai, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, profesionişti şi amatori ai lumii minerale, importatori de cristale şi minerale, producători de obiecte ornamentale şi bijuterii din “pietre”. venimentul va fi cel mai mare de acest gen organizat la Galaţi, fiind a doua ediţie după expoziţia de anul trecut.
Expozanţii sunt din întrega ţară: Bucureşti, Tulcea, Timişoara, Arad, Cluj-Napoca, Baia Mare, Tg. Mureş, Satu Mare. Vizitatorii pot vedea acum minerale despre care doar au citit, le pot atinge, se pot informa întrebând expozanţii sau la standul de cărti şi enciclopedii. Fiind o expoziţie cu vânzare, trebuie amintit şi acest aspect, întreaga gamă de preţuri fiind disponibilă: de la 2-3 lei până la sute sau chiar mii de lei.
Pentru ca expoziţia să poată fi vizitată de cât mai mulţi gălăţeni, orarul este vineri şi sâmbătă între orele 10.00 şi 19.00, iar duminică între orele 10.00 şi 18.00.